Teraplast Arena a găzduit în această seară partida dintre Gloria Bistrița și Minaur Baia Mare, contând pentru etapa a 6-a a Ligii Florilor. Meciul s-a jucat în fața a 3.000 de spectatori, cu casa închisă. Pera începe jocul cu 7 -le care îl știm deja, fără Laslo, dar cu arma secretă pe numele ei De Arruda. Deschidem scorul repede, ne mișcăm bine pe ”scenă” și fetele lui Pera încep asediul. Se face 2-0, iar în minutul 4, intră Laslo a cărei evoluție a fost una peste așteptări, avînd în vedere pauza mare cauzată de probleme de sănătate. Fujita, precum un spiriduș, înscrie și iar înscrie, și uite așa, se face 4-1. Vedem și prima acțiune de atac a băimărencelor, dar Arruda e la post și greu poate fi păcălită. De altfel, Minaur nu găsește calea cea mai dreaptă spre poarta braziliencei, așa că, după minutul 16, Gloria se desprinde la 3 goluri distanță. Pe la minutul 20, umbra vechiului Minaur se mai mărește la Bistrița iar elevele lui Andrei Popescu revin pe turnată și se apropie la 2 goluri. Meciul e frumos, se joacă mult, spectaculos, cu viteză și ambiție: Laslo face 13-10 învingând-o pe fosta ei colegă Dumanska, dar Baia Mare primește un 7 metri și își reface atacul. Se face 14-14 cu 5 minute înainte de finalul primei reprize. Elevele lui Pera par puțin anesteziate, atacururile fiind previzibile iar combatantele merg ca în trafic când se scot elevii de la școli, adică bară la bară, se face 17-17 iar primul mitan se încheie 18-17.
Începem în forță a doua repriză și pare să avem și viteză și inspirație. Avem și oa vem și pe De Arruda, pivoții merg ceas așa că, ne desprindem repede și sărim de la 18-17 la 22-18 prin Delgado. Băimărencele se învârt în jurul cozii, dar Laslo face 24-20, moment de rupere a fragilului echilibru al rezistenței fizice. Atfel, Minaur mai ”rupe” puțin fîșul, pare să marcheze ușor, dar atacul își pierde prea repede suflul, semn că, combustibilul e cam pe terminate.
E minutul 40, Bistrița vine ca un tzunami peste poarta Dumanskăi și cât ai spune Pera se face 30-23. Deja e greu de crezut că Bistrița mai poate pierde meciul, mai ales că echipa lui Adrian Popescu simte diferența de vârstă a lotului, foarte multe dintre jucătoare fiind experimentate dar pe la 30 de ani.
E 31-23 iar Valeria Kirdiasheva vede roșu, asta după ce, pare-se ar fi lovit-o, nu intenționat, pe Dumanska cu mingea în față la un 7 metri. A fost sau nu a fost, greu de spus, și, deși Gloria e cu două jucătoare în afara suprafeței de joc, jocul merge perfect. Meciul e cam pe terminate: Fujita marchează cel de-al optulea ei gol din partidă și se face 34-26, scorul final al meciului.
Gloria Bistrița urcă pe podium cu 15 puncte, cele trei echipe CSM București, Minaur și Gloria Bistrița, fiind despărțite doar de goleveraj.
Pentru Gloria Bistrița urmează o nouă partidă din Liga Campionilor, cea de sâmbătă, 12 octombrie, contra celor de la Podravka.