O femeie și un copil de doar două luni au avut nevoie de îngrijiri medicale, duminică după-amiaza, după ce au fost implicați într-un accident de circulație produs pe Drumul Județean 172D, în localitatea Strâmba.
La locului accidentului au intervenit polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, care au constatat că un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani din Maieru a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 27 de ani din Târgu Mureș. Cei doi conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool, rezultatele fiind negative.
În urma accidentului, o femeie și un bebeluș au avut nevoie de îngrijiri medicale, cele două victime fiind preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit în acest caz.