GEORGE COȘBUC – 158 de ani : (n. 20 septembrie 1866, Hordou, jud. Bistriţa-Năsăud, azi George Coşbuc – m. 9 mai 1918, Bucureşti) a fost un poet, critic literar, ocazional și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.
OPERA
Coşbuc, George. Balade şi idile / George Coşbuc. – Chişinău : Editura Prut Internaţional, 2003. – 180 p.
Este o lucrare ce conţine o serie de poezii despre natură, neam, dor de casă, luptă şi vitejie. Cântece sale la fel ca şi poeziile sunt nişte adevarate trăiri sufleteşti ce l-au marcat pe poet.
„Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea şi ura –
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.”
(Poetul)
Coşbuc, George. Cîntece de vitejie şi alte poezii / George Coşbuc. – Galaţi : Editura Porto-Franco, 1991. – 146 p.
În lucrarea dată sunt publicate toate cîntecele marelui scriitor George Coşbuc ce au fost cîntate şi la lupte, şi la ocazi de sărbătoare, şi la zilele mai speciale. Cartea conţine următoarele compartimente: „Balade şi idile”, „Fire de tort”, „Ziarul unui pierde-vară”, „Cântece de vitejie”, „Nepublicate în volume”.
Coşbuc, George. El-Zorab: [poem] / George Coşbuc. – Iaşi : Princeps Edit, 2005. – 21 p.
În poezia El Zorab este vorba despre un arab sărac, pe nume Ben-Ardun care vine la paşă să își vândă mult iubitul cal. Paşa îi oferă o mie de țechini, din cauza saracie este nevoit să accepte. Gândindu-se totuşi cât de greu îi va fi lui, soţiei sale şi copiilor săi fără cal și că e foarte posibil ca animalul să fie bătut și lăsat flămând şi bolnav, se răzgândeşte și oferă banii înapoi pașei. Pașa nu acceptă banii și decide că vrea să ia calul cu orice preţ. Ca o ultimă scăpare, Ben-Ardun „scoate un pumnal” şi îl ucide pe El Zorab, pentru a se asigura că nu va fi chinuit de către oamenii paşei.
Coşbuc, George. Moartea lui Fulger / George Coşbuc. Chişinău : Hyperion, 1990. – 102 p.
Moartea lui Fulger este o baladă cultă şi are ca tema ceremonialul înmormântării, cu grave rezonanţe de bocet popular, ilustrat prin tulburatoarea dispariţie prematură a unui erou. Din punct de vedere compoziţional „Moartea lui Fulger” este alcătuită din 40 de strofe a câte şase versuri. Balada în discuţie cuprinde mai multe momente: sosirea solului care aduce trupul lui Fulger; durerea sfâşietoare a părinţilor celui mort; desfăşurarea ceremonialului funerar; confruntarea de idei dintre mama şi bătrînul sfetnic.
Coşbuc, George. Opere: Poezii / George Coşbuc. – Bucureşti : Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţa şi Artă, 2006, vol I. – 1076 p.
George Coşbuc şi-a propus să construiască, în opera sa poetică, o epopee naţională. O spune el însuşi, în prefaţa la volumul Poezii: „Am început să scriu un ciclu de poeme cu subiecte luate din poveştile poporului şi să le leg astfel ca să le dau unitate şi extensiune de epopee”. Din felurile pricini, proiectul s-a realiazat doar parţial; poemele ce urmau să formeze episoade ale visatei epopei nu s-au închegat într-o construcţie epică unitară. Ele se integrează însă într-o aceeaşi viziune artistică, alcătuind o vibrantă monografie lirică a satului românesc. Nu poţi să rămîi indiferent în faţa acestor creaţii de inspiraţie.
Coşbuc, George. Opere: Proză / George Coşbuc. – Bucureşti : Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţa şi Artă, 2007, vol II. – 1246 p.
Proza semnată de George Coşbuc, puţin cunoscută cititorului contemporan, surprinde prin diversitatea subiectelor abordate – memorialistică, evocări istorice, folcloristică, explicarea unor cuvinte, expresii şi zicători, cultivarea limbii, critică şi teorie literară. Cele mai numeroase pagini sunt consacrate evocării istoriei, înţeleasă ca mijloc de educaţie patriotică. Cunoscător şi comentator avizat al folclorului românesc, Coşbuc s-a implicat de asemenea într-o perseverentă acţiune de promovare a culturii şi de combatere a superstiţiilor în rândul locuitorilor de la sat. Paginile sale de proză se impun însă prin calitatea şi claritatea redactării, prin ingeniozitatea şi competenţa comentariilor, iar parcurgerea lor este absolut necesară pentru mai buna înţelegere a unei personalităţi artistice şi culturale de excepţie.
Coşbuc, George. Opere: Traduceri / George Coşbuc. – Bucureşti : Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, 2013, vol III. – 180 p.
Traducerea lui Coşbuc nu este o operă de însuşire a capodoperei italiene, ci o operă de integrare a ei în tradiţia culturală română. Traducerea Divinei Comedii se înserează organic în creaţia poetului român, nu pentru că am putea depista ecouri ale ei în poezia originală, ci pentru motivul mult mai important că poetul şi-a zidit gândurile şi simţămintele în terţinele danteşti. Coşbuc îşi făcuse „un suflet dantesc”, cum bine ramarca Ramiro Ortiz. Prin opera sa Coşbuc a dat dovada certă a talentului său poetic şi a calităţilor sale deosebite de traducător.
Coşbuc, George. Opera poetică / George Coşbuc. – Chişinău : Editura Cartier, 2006. – 352 p.
Înainte de orice, G. Coşbuc rămîne un genial mînuitor de limbă românească. Citindu-i opera ne uimeşte nu invenţia sau vastitatea sferei lexicale, ci extraordinara capacitate de a mula expresia uzuală românească, limba vorbită, pe cele mai diverse tipare prozodice. La nici un alt scriitor limba noastră nu are o graţie mai firească, o fluenţă mai limpede, o cadenţă mai conformă cu tîlcurile înseşi ale frazei.
Coşbuc, George. Poezii uitate / George Coşbuc. – Bistriţa : Editura George Coşbuc, 1991. – 30 p.
Cartea de faţa reprezintă o antologie de Dumitru Munteanu, realizată după George Coşbuc, Opere Alese. Cartea se începe cu poezia Era în noaptea Învierii… şi conţine opere scrise pe tema religiei şi a credinţei.
Coşbuc, George. Povestea unei coroane de oţel / George Coşbuc. – Bucureşti : Editura „Grai şi suflet – cultura naţională”, 1992. – 197 p.
Povestea unei coroane de oţel este o scriere cu titlu simbolic, consacrată evocării rolului jucat de regalitate în frământata epocă a războiului de independenţă faţă de Poarta Otomană. Fără să aibă virtuţi artistice deosebite, textul poate fi citit şi astăzi cu plăcere şi, mai mult, cu cert profit intelectual. O comparaţie a datelor selectate de scriitor pentru explicarea circumstanţelor politice şi sociale ale evenimentelor care au dus la declanşarea ostilităţilor militare din anii 1877-1878, precum şi a acelora care au permis, pe câmpul de luptă, câştigarea independenţei României faţă de Poarta Otomană, cu ultimele contribuţii ştiinţifice în domeniu pune în evidenţă nu doar caracterul de excepţie al documentării întreprinse de Coşbuc, ci şi o rară capacitate de interpretare a faptelor din partea acestuia.
Critica operei scriitorului George Coșbuc
Husar, Al. George Coşbuc în amintirile contemporanilor / Al. Husar. – Iaşi : Editura Princeps Edit, 2006. – 411 p.
S-au scris despre Coşbuc pagini de profundă vibraţie afectivă. Ele transmit – pe de o parte – un ecou al înţelegerii operei, al valorii ei intrinsece, al selectării acesteia, dar în acelaşi timp, din ceea ce s-a scris despre Coşbuc, din pagini răzleţe, uitate prin revistele literare ale vremii, din mărturii inedite se încheagă conturul unei vieţi omeneşti privite în etapele decisive cu avânt şi căldură, adesea cu artă, în fond, cu un real respect pentru om.
Micu, Dumitru. George Coşbuc / Dumitru Micu. Bucureşti : Editura Tineretului, 1961. – 117 p.
Poezia coşbuciană poate prilejui o lectură recreativă, emoţia procurată de ea fiind „de felul plăcerii pe care orăşanului i-o dă un week-end”. Cu nuanţe deosebitoare, o seamă de critici de prestigiu sînt înclinaţi să vadă în Coşbuc un poet depăşit. În schimb alţii recunosc în autor un creator de valori durabile, original. Neîndoios este că dimensiunile poeziei româneşti au sporit prin Coşbuc. Fără el ne-ar fi mai greu să ne cunoaştem pe noi înşine, ca popor.
Poantă, Petru. George Coşbuc. Poetul / Petru Poantă. Bucureşti : Editura Demiurg, 1994. – 142 p.
George Coşbuc este, poate, cel mai dificil poet român. Şi ne gândim la o dificultate de un tip aparte, care nu se referă la puterea noastră de a-l înţelege şi de a-l simţi, ci la lipsa unor criterii ferme prin care să-i evaluăm originalitatea. Coşbuc n-a visat despre popor şi viaţa lui şi apoi să scrie. El n-a cunoscut poporul din cărţi şi nici privindu-l din conacul vreunei moşii.
Valea, Lucian. Pe urmele lui George Coşbuc / Lucian Valea. Cluj-Napoca: Editura EIKON, 2006. – 329 p.
„Reconstituirea spaţiului coşbucian real stă la îndemâna oricui. Someşul nu s-a cinstit din albia lui. Nici Sălăuţa. Nici Valea Tibleşului cu munţii ei. Nici Ilişua. Nici culmile Rodnei. Aşezările toate există, trecute desigur prin sita timpului, dar păstrându-şi numele. Una singură a renunţat la el pentru a şi-l lua pe cel al poetului – Hordoul – Din această umanitate, clădită pe dinauntru în respectul naturii şi al valorilor umane şi educată în cultul pentru muncă şi adevăr, s-a ivit poetul.”
(Lucian Valea)
Scridon, Gavril. Pagini despre Coşbuc / Gavril Scridon. Cluj: Editura Societatea de ştiinţe istorice şi filologice, 1957. – 232 p.
Coşbuc este redat în întregime celor pentru care a scris şi care au fost izvorul versurilor sale. Munca şi lupta poetului n-au fost zadarnice. Noi am preluat moştenirea sa spirituală şi exemplul de luptător al vieţii sale. Lupta lui s-avărsat ca o apă vie, năvalnică, întăritoare, în fluviul revoluţionar al poporului nostru.
“Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut în sfârșit zilele acestea și un copac și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești – un volum de Balade și Idile.” – I.L. Caragiale