Împreună cu echipa de la www.ideas.ro, am identificat și integrat 50 de metode inovatoare de finanțare a achizițiilor de companii. Deși la nivel global aceste metode sunt comune, în România sunt relativ necunoscute și rar utilizate. Ceea ce le face și mai atractive este că permit achiziționarea unei afaceri fără investiții financiare substanțiale din partea antreprenorului. Dacă nu ați văzut primele 11 metode sau doriți să le revedeți, le găsiți aici și aici.
Astăzi vă prezentăm o altă metodă creativă de finanțare: Obligațiunile speculative (Junk Bonds).
12/ Obligațiunile speculative (Junk Bonds):
Obligațiunile speculative, cunoscute și sub numele de obligațiuni cu randament ridicat sau junk bonds, sunt instrumente de datorie emise de companii cu ratinguri de credit scăzute. Aceste obligațiuni sunt considerate riscante deoarece emitentul are o capacitate mai redusă de a-și îndeplini obligațiile financiare, dar oferă investitorilor dobânzi mari pentru a compensa riscul.
Obligațiunile speculative sunt folosite pentru a finanța achizițiile de companii, în special achiziții prin îndatorare (cunoscute sub numele de leveraged buyouts – LBO), datorită capacității lor de a oferi capital rapid și în cantități mari, în ciuda riscului mai mare asociat.
Iată cum funcționează procesul:
a) Identificarea companiei țintă: O companie (cumpărătorul) identifică o altă companie pe care dorește să o achiziționeze, dar nu are suficient capital pentru a finanța achiziția.
b) Emiterea obligațiunilor junk: Cumpărătorul colaborează cu un consultant financiar pentru a emite obligațiuni speculative. Aceste obligațiuni sunt vândute pe piață investitorilor, oferind o rată a dobânzii ridicată pentru a compensa riscul.
c) Strângerea capitalului: Sumele obținute din vânzarea obligațiunilor sunt folosite pentru a finanța achiziția companiei țintă. Aceasta poate include plata acționarilor țintei și preluarea datoriilor companiei achiziționate.
d) Finalizarea achiziției: După ce capitalul este obținut prin vânzarea obligațiunilor, tranzacția de achiziție este încheiată, iar compania cumpărătoare devine proprietarul companiei țintă.
e) Serviciul datoriei: După achiziție, cumpărătorul trebuie să plătească dobânzile deținătorilor de obligațiuni și să ramburseze principalul la scadență. Pentru a face acest lucru, noua companie trebuie să genereze suficiente venituri pentru a-și acoperi costurile.
Acest model a fost folosit pe scară largă în anii ’80 pentru preluările prin îndatorare (leveraged buyouts – LBO). Companiile foloseau obligațiuni de tip junk pentru a finanța achiziția altor companii, fără a depinde de resurse proprii sau împrumuturi convenționale. Marele maestru al acestui tip de finanțare a fost Michael Milken, un personaj fabulos, care a orchestrat cam toate achizițiile de companii din acea perioadă. Mai mult, prin intermediul junk bonds, Michael Milken a facilitat accesul la finanțare și pentru companiile mai mici, nu doar pentru corporații, contribuind astfel la creșterea economică și dezvoltarea mediului de afaceri din acea perioadă.
Mai multe informații despre obligațiunile corporative și cele speculative găsiți aici și aici.
