Pe Radu Ivan nu l-am cunoscut decât tangențial. Așa a fost să fie până mai ieri, alaltăieri și tare mă mir, pentru că, într-un arcan major, noua citire să spun așa, m-a transpus într-o lume pe care o știu: cea a vechilor rondele, a poeziei curate, a poeziei pentru care regretatul Luca Onul ”facea moarte de vers”, recitând în rusește din Esenin, cea pentru care, prietenul nostru comun, un alt mare dispărut, Alexandru Cristian Miloș mi-ar fi spus: ” Boală grea poezia asta”. Mai pe urmă, mă gândeam eu, ce nevoie are Radu Ivan de mine, eu nefiind poet cu patalama și nici critic literar, fiind doar jurnalist și prozator. Dar, uite așa, orice are un început, așa că, după ce am citit poezia lui Radu Ivan, am înțeles că nu sunt singurul care iubesc rondelul, mai ales al ”rozelor ce mor”, vechile rime și ritmuri ale poeziei din vechiul mic Paris.
Era evident la Radu Ivan să-și cânte poezia, așa cum își cântă muzica, vechiul folk sau cum face incantații asupra lemnului ce îl sculptează cu o poftă de renascentist, îl face să toarcă ca un motan, lemnul cel viu și greu de sculptat. Aici, în cartea de poezie, Radu Ivan vine, vine încet, din vremurile când Macendonski își confecționa nemurirea literară, rondelurile lui Alexandru Macedonski constituie o lirică a originalității care îmbină armonios forma parnasiană cu fondul romantic sau simbolist.
Alte vremuri, alte obiceiuri literare, doar că, Radu Ivan, se încăpățânează să scrie curat, să nu renunțe la obiceiul meteforei și metaforelor, așa cum unii nu prea mai vor, deși, personal cred că nu știu a scrie. Precum un vechi menestrel din vremea lui Francois Villon, poetul nostru își amintește într-un poem clasic, nu se prea mai scriu nici de astea, își amintește de Miloș, ”poetul-nepereche” al urbei de pe Bistrița și zice așa: Eu te revăd, prietene, în minte, Cu trupul zvelt și pletele în vânt, Precum minerii noi scoteam cuvinte, De aur și lumină din pământ”… Chiar dacă păsările mor, Cenușa lor ne va rămâne, Pe cerul fără niciun nor, Mâncăm, noi toți, aceeași pâine”.
Și, fără să uite de UITATUL ”prinț” al metaforei din Ardeal, telceanul Luca Onul, Radu Ivan își înmoaie pana în vechile rime: ”Pe rugurile mari ard iarăși nume, Poemele se prăvălesc în vene, Iar barzii își înmoaie pana-n lume, Purtând pe cap corolele perene”, culegând abisal să zicem, morile de rouă ale lui Luca Onul: ” Te-ai înălțat din ceruri pân la stele, Însângerat de morile de rouă, Ce-au măcinat destine și, rebele, Așteaptă să ne vină rândul nouă”.
Rondelurile reprezintă stadiul unui perfect echilibru al lirismului lui Radu Ivan, unde asperitățile dramatice se îmblânzesc, melodia este închegată, unitară, vocea lirică capătă o postură mai rafinată, poetul închipuind un univers mai familiar și mai grațios, mai apropiat de cotidian, de universul mărunt. Cert, poetul dovedește în Rondeluri o sensibilitate fascinată de muzicalitatea cuvântului, ce a dus spre un asbsolut al simțirii și trăirii estetice. Neatinsă de aripa neagră a poeziei ultramoderne, cea fără empatie și simțire lirică, este piesa de rezistență a cărții – Scrisoare către Maria, un rondel am spune noi, chiar dacă unii nu vor fi de acord, cu cel mai frumos și villonist început: ” Prea dulcea mea, Maria, de-atâta primăvară, Ca un bețiv orașul, stă rezemat de gară, Și mor de râs acarii, că-n vreme ce te-aștept, Înfipt pân la prăsele, port un cuțit în piept”, în timp ce ultima strofă e o mică bijuterie lirică, ca o melodie tristă de gazel: ” Prea scumpa mea, Maria, de-atîta depărtare, Corăbiile lunii s-au scufundat în mare, Și nu mai râde nimeni, că-n noi trasaltă lutul, O undă de speranță ducând la mal sărutul”.
Eu când citesc poezie, și citesc, mă gândesc la două nume: Sfinx și Pink Floyd, da, da și la multe altele. La ”Om bun” a lui Dan Andrei Aldea și la Breathe, breathe in the air de pe Dark Side of the Moon. Astea mi-au venit acum:
Breathe, breathe in the air. Don’t be afraid to care. Leave but don’t leave me. Look around and choose your own ground. Long you live and high you fly.
Se cuvine a spune că, volumul a apărut la editura SOLON, păstorită de prietenul meu Dorin Radu Barna în condiții grafice deosebite.
