USR Bistrița-Năsăud pare să își fi ”scris” numele pe listele cu viitorii candidați la Camera Deputaților și Senat, alegeri ce vor avea loc în data de 1 decembrie 2024. Astfel, e vorba de președintele USR BN, fostul subprefect din timpul guvernării PNL-USR, Lorand Toth, dar și de viceprimarul Bistriței, Călin Stan. Contactat telefonic, Călin Stan nu a vrut să facă niciun fel de comentarii asupra subiectului. În ceea ce privește candidatul la Senat, pare să fie vorba de fostul candidat al USR la primăria Feldru, Artene Sângeorzan.
Trebuie spus faptul că, în cazul USR, există un singur loc eligibil, primul pe lista Camerei Deputaților. Bistrița Expres spune că: ”Prima poziție de pe lista pentru Camera Deputaților a USR Bistrița-Năsăud singura considerată eligibilă va fi decisă la finalul acestei săptămâni, în 1 septembrie, prin vot în Biroul Județean”
”Deși noua președintă a partidului Elena Lasconi propusese ca desemnarea candidaților pentru parlamentare să se facă prin votul tuturor membrilor, solicitarea nu poate fi aplicată pentru că nu e conform statutului, care poate fi modificat doar printr-o procedură care durează, a explicat pentru Bistrița Express surse din USR. Asta înseamnă că pentru actualelel liste decizia se va lua prin vot în biroul permanent județean al partidului, ședința fiind programată deja în prima zi din septembrie”, explică Bistrița Expres.