Epilogul nu este unul al unui jurnalist serios, al unui jurnalist care trebuie să spună ce și cum. După acești foarte mulți ani prin presă și prin lumea literară asta din Bistrița și aia din Cluj am înțeles foarte multe lucruri, mult prea multe, de unii, de alții, de cum se cheltuie banul public, de cum se folosesc unii de șefii de instituții culturale, de găști sau, hai să folosesc sintagma lui Dâncu, a lui Sebastian, nu a lui George – ”Triburi culturale”. Așa e, Vasile S. Dâncu are dreptate, sunt adevărate triburi culturale.
Epilogul va fi unul de tranziție, unul care poate fi un alt prolog la o altă anchetă, una despre cifre, bugete și cheltuieli, mai ales despre cheltuieli. Acum despre triburi și chestiuni tribale…
Literatura este ceva serios, oamenii… tot oameni
Am citit toate răspunsurile la ancheta noastră culturală și, se cade să le mulțumesc scriitoarelor. Sunt foarte curajoase și au caracter. E vorba de: Melania Cuc, Elena M. Cîmpan, Mirela Duma, Mirela Orban. Le mulțumesc, de asemenea și scriitorilor care au avut curajul răspunsului: Menuț Maximinian, Gelu Vlașin și cu voia dumneavoastră, Zorin Diaconescu. E mult, e puțin, nu știu, dar știu că e un început, un început despre ceea ce vreau să fac alături de cei care se vor implica. În fond, ăsta e primul epilog la un prolog: ce facem în continuare?
Mi s-a sugerat că e mai bună liniștea. Nu, nu e mai bună, asta pentru că, liniștea dă dreptate și premii unora, și labe în dos, altora. Pot scrie cur, că sunt prozator, dar nu e frumos, iar premiile diferitelor triburi nu te fac scriitor. Asta cred eu!!!
Mai cred și experiența jurnalistică îmi dă acest drept, că ” a te crede buricul pământului” este interzis. Ombelico del Mondo… În literatura de astăzi, este ca în politică: multă aroganță, suficiență și, uneori, prostie, că, deh, acolo unde e multă minte e și prostie cât casa. Primul gest al unui om care se crede inteligent, este acela de-a saluta, de-a răspunde. Unii, nici asta nu fac. Nu știu să comunice.
Când elitele nu comunică, hm, elitele, atunci ce putem cere oamenilor simplii. Nimic…
Și totuși…
Știu și simt că nu place ceea ce am făcut, iar, precum în presă, și aici funcționează vechiul dicton latin: DIVIDE ET IMPERA. Funcționează de ani buni și va merge mai departe, că așa e construită toată societatea asta.
Stăm pe baltă, așteptăm să ne pice cartea în gură, ce putem a face? Ce putere avem să facem ceva și dacă merită făcut? Este clar: triburile există, iar chestiunile tribale, idem, dar noi nu avem a ne plânge că, unii, alții, se știu ei, nu catadicsesc să comunice.
În schimb o fac alții, mult mai atenți la ceea ce este în jur, Zorin Diaconescu, cel care a făcut o gazetă culturală on line, funcțională, spre știința multora, dar și părintelui Ioan Pintea, cel care mi-a întins o mână pentru un proiect literar- artistic. Toate la vremea lor
Restul… e tăcere. Just remember: Epilogul este unul de tranziție, unul care poate fi un alt prolog la o altă anchetă, una despre cifre, bugete și cheltuieli, mai ales despre cheltuieli.
PS: Proiectul va fi un bun comun al tuturor celor care mai cred în arta și literatura liberă de chestiuni tribale
