A fost cu adevărat sărbătoare la Cetatea Ciceului, unde s-au împletit frumos momentele de rugăciune cu cele de bucurie a sufletului, adusă de interpreți îndrăgiți ai cântecului nostru popular, dar și de bucuria izvorâtă din peisajul absolut superb al acestui ținut. După ce dimineața de la ora 9,00, credincioșii s-au rugat la Mănăstirea “Petru Rareș Vodă” de la Cetate, unde se află în construcție o Biserică ce se construiește după modelul Bisericilor ctitorite de domnitorul Petru Rareș în timpul vieții lui.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu P. Cuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
Mănăstirea se află în apropierea stâncii pe care se află ruinele Cetății Ciceului, care a aparținut domnitorului moldovean, Petru Rareș. Acesta, alături de soția sa, Elena Doamna, au ridicat mai multe lăcaşuri de cult, între care Mănăstirea Probota (unde se află și mormântul său), Mănăstirea Râșca, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Baia, Biserica „Sfântul Dumitru” din Hârlău și Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava. De asemenea, a refăcut Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Humor și Mănăstirea Caracalu de la Muntele Athos.
După Sfânta Liturghie întreaga suflare s-a deplasat în “Poienița de la Ciceu”, pentru a participa la Concertul folcloric, unde i-a așteptat Petru Rareș, reprezentat foarte inspirat de Florin Săsărman, care a susținut și un minunat moment de muzică folk, însoțit de colegul său George Ani. La concertul folcloric au fost invitați câțiva dintre cei mai îndrăgiți artiști din zona Jud. Bistrița Năsăud: Cornelia Ardelean Archiudean, Alexandru Pugna, Domnica Dologa, Cristina Bugnar, Dorin Rus, Olimpia Deneș, Sofia Boca, Camelia Pașca și Grupul vocal-folcloric “La fântâna satului”, cu soliștii: Anton Todică, Denisa Pop, Duțu Maier, Emanuela Lăcătuș și Florin Eduard, invitat special fiind interpretul bucovinean Pamfil Roată.
Au fost prezente la manifestare și oficialitățile județene: Teofil Ciorbă – Prefectul Județului Bistrița Năsăud; Camelia Tabără – Vicepreședinte al Consiliului Județean BN; Macarie Alexandru Moldovan – Director “Aquabis”, care au transmis mesaje de mulțumire organizatorilor și felicitări pentru organizarea acestei mari sărbători dedicată amintirii domnitorului Petru Rareș și pentru bucuria oamenilor acestui ținut.
Felicitări primarului Com. Ciceu Mihăești, Valentin Mureșan, care de 20 de ani a condus destinele acestei comune într-un mod exemplar și s-a ocupat an de an ca în prima Duminică de după sărbătoarea Sfintei Marie Mare, să se organizeze această manifestare tradițională de la Cetatea Ciceului, aflată anul acesta la a 54 -a ediție.