La 94 de ani, scriitorul Aurel Rău a revenit la Bistrița, de data asta, invitat la prima ediție a festivalului de poezie de la Casa Colecțiilor. Aici, după ce, seniorul scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, dar şi al celor transilvăneni, ce aproape cinci decenii a condus revista Steaua, a susținut un recital de poezie de zile mari, după care, într-un interviu ne-a vorbit despre modul în care a fost salvată casa autorului versurilor Imnului Naţional – Andrei Mureşanu. Fel şi fel de legende au circulat până acum despre modul în care s-a stopat demolarea căsuţei, atunci când buldozerele au ajuns până la gardul acesteia, cu scopul ca în acea zonă să se construiască un bloc. De altfel, toate casele din jur au fost demolate, doar casa poetului a rămas la umbra unui bloc. Mulţi şi-au atribuit meritele de a fi salvatori însă, iată, Aurel Rău vine şi ne spune povestea adevărată.
„M-am implicat şi eu pentru salvarea acestei case. Sunt lucruri care ţin de trecut. A fost o întâmplare faptul că am putut să vorbesc la o şedinţă de Consiliu General al Uniunii Scriitorilor, unde se discutau probleme într-un moment nevralgic literar, în care se dădea o bătălie nevăzută şi mai deschisă între scriitorii mai liberali, care erau curajoşi şi aveau nişte opinii pe care le puteau exprima într-un asemenea context public, şi oficialităţile care erau prezente ştiind, poate, că va fi o discuţie cu eventuale surprize, reprezentanţi de la cel mai înalt nivel, atât secretarul Comitetului Central cu propaganda, cât şi preşedintele Consiliului Culturii care era atunci – îmi joacă mintea feste – nu ştiu exact dacă era un bărbat sau o femeie. Mereu ezit pentru că ei s-au tot schimbat. În acel context extraordinar – am fost chemat de la Cluj ca să susţin probleme ale revistei Steaua şi să arunc o piatră în acea apă care părea că e limpede şi liniştită şi de liniştea căreia se fereau ştabii – trebuia să arunc această provocare că la Bistriţa este pe punctul de a se produce o faptă rea, şi anume dărâmarea casei lui Andrei Mureşanu. Ştiam acest lucru foarte bine pentru că, cu două săptămâni înainte, Vasile Raţiu mi-a trimis o documentare în speranţa că voi putea face ceva, fiind membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor. Nu ştiu sigur dacă în acea perioadă nu eram şi membru în Biroul Uniunii Scriitorilor, dar eram la conducerea Stelei. Am încercat să fac nişte demersuri scrise, m-am bâlbâit în fraze, dar s-a nimerit să aflu că peste două zile trebuia să merg la acea şedinţă şi mi-am spus «acum». Fără să fie prevăzut ceea ce urma să abordez eu, am avut succes de cauză pentru că nimeni nu îndrăznea să spună pe faţă că e bine ceea ce se întâmplă pentru modernizarea unui cartier din Bistriţa, oficial. Pe faţă nu o puteau apăra, dar pentru că era o anumită etapă de reabilitare a lui Andrei Mureşanu, nu era nicio primejdie să se vorbească despre el. Eu am avut destul de mult avânt în a vorbi patetic acolo, arătând că nu este drept să se facă aşa ceva în cultură, conducătorii trebuind să înţeleagă că valorile naţionale trebuie apărate. A fost o surpriză pentru că am dat foarte multe amănunte pe baza lecturii din scrisoarea lui Vasile Raţiu. Bineînţeles, acea şedinţă se şi stenografia, un stenograf pentru Uniunea Scriitorilor şi altcineva din partea autorităţilor, ori de la Consiliul Culturii. Am considerat că totul a fost încheiat, că mi-am făcut datoria dar, după vreo trei zile am fost sunat de la mine de acasă să opresc nişte convorbiri la telefon pentru că nu mă poate găsi cineva de la Consiliul Culturii, cineva din partea preşedintelui sau preşedintei Consiliului Culturii. Am lăsat telefonul liber şi, după un sfert de oră, a venit şi telefonul şi mi s-a făcut legătura la acea persoană care era preşedintele. El mi-a spus că e preocupat să vadă că se lucrează pentru o luare de atitudine, dar vrea să ştie direct de la mine câteva amănunte. I-am spus că îi pot da orice amănunt, dar că are acolo şi stenogramele. Mi-a spus că vrea să audă exact, adică asta însemnând să îmi iau răspunderea şi să rămână înregistrat. Cu mare bucurie am repetat, esenţial, toate lucrurile. Pe urmă am aflat, telefonic, de la Bistriţa că, după vreo două zile a venit decizia că se opreşte totul, pentru că buldozerele erau deja la câţiva metri de Casa lui Andrei Mureşanu. Am aflat această veste grozavă, dar părea că e ceva în ordinea lucrurilor. Nu am dat nicio explicaţie nicăieri. Vă spun doar acum. Am vorbit acolo cum trebuia, bineînţeles, după ce am vorbit eu au intrat toţi cei care voiau să aibă un ecou, şi Eugen Barbu care era un oficial acolo şi întărea prin intervenţiile lui. Când am plecat de acolo am înţeles că acest lucru a fost rezolvat. Orice altă problemă, orice altă poveste, care a venit după aceea, că s-a scris un articolaş şi Ceauşescu a citit şi a spus să se oprească… Am înţeles că, pentru a se opri acea lucrare de aici, de la Bistriţa, întrucât hotărârea era luată de la cel mai înalt nivel şi nimeni nu avea curajul să mai modifice ceva, trebuia să discute direct cu secretarul general al partidului, preşedintele ţării. A fost o mişcare mare care s-a produs pentru că a existat acel context, am nimerit acel moment foarte bun”, a declarat, în premieră, Aurel Rău.
