Biblioteca Județeană GEORGE COȘBUC, prozatorul și poetul David Dorian, Gabriela Molnar au continuat cu SEARA A DOUA DE LA CASA COLECȚIILOR, un eveniment literar de neratat, în condițiile în care, puținele festivaluri de literatură și de conferințe pe teme culturale, sunt tot mai singulare și deloc prezente în peisajul mediatic, jurnalismul cultural fiind și el o specie pe care de dispariție.
O seară cu foarte multă poezie, evident cu ce altceva, existând și o dezbatere despre ” Poezia în era digitală” susținută de Olimpiu Nușefelean. Evident, cel mai așteptat recital de poezie a fost cel al unuia din cei mai cunoscut poet român, fiind vorba de Aurel Rău, originar din Josenii Bârgăului. Aurel Rău are 94 de ani, însă a recitat și vorbit despre poezie, trandafiri și poeți ca unul la 50 de ani: o prezență marcantă și dublată cu o voce puternică. De altfel, lui Aurel Rău îi vom dedica un material complet și completat cu un interviu extrem de interesant și cu dezvăluiri asupra modului în care a fost salvată casa lui Andrei Mureșanu din Bistrița.
Au citit: ANA CIOBANU, DOINA VAMOȘ, LAURA GOIA, MARIA OLTEANU, MENUȚ MAXIMINIAN,
MARIA MATEAN – recital musical, LAURA MUNTEANU, IOAN CIOBA, MIRELA ORBAN, CORINA NEGREA, VICTOR ȘTIR, ALEXANDRU OLTEAN. Se cuvine a-l aminti aici și pe poetul Mircea Măluț (Marcel Seserman) care a citit din noua sa carte: Topografiile umbrei
Mai spre seară se mai citește poezie și se trag concluzii! Evident că, altfel de concluzii vom trage și noi în cadrul ANCHETEI CULTURALE în care am analizat modul de organizare a unor festivaluluri de artă și poezie, cât mai ales care este impactul lor asupra mediilor artistice locale sau regionale.
VINERI, 9 august
AMALIA LEVEY
MELANIA CUC
NICOLAE GRIGORE MĂRĂȘANU
GELU VLAȘIN
IULIA PAȚIU
NICOLAE AVRAM
ALIN CORDOȘ
CĂLIN POP
MIRELA RUS
CVARTET CAMERAL – recital muzical
(pauză)
LAURA ROȘCA
VASILE V. FILIP
MARILENA TOXIN
VASILE GĂUREAN
FESTIVITATEA DE PREMIERE