Oricât aș vrea să nu amestec Biblia cu cele scrise de mine, nu îmi iese. Nu reușesc. Nu am învățat această “tehnică” așa cum nu am învățat să conduc o mașină sau să mânuiesc bine un laptop. Am rămas “cuplată” la ceea ce am considerat că am nevoie. Și am nevoie doar de mântuire iar aceasta nu mi-o oferă nicio tehnologie, nicio știință. Mi-o oferă numai Dumnezeu și îmi este îndeajuns. Restul sunt lucruri mici, decente, prin care îmi “decontez” existența în această lume. Cu riscul de a-mi atrage o grămadă de injurii și noi dușmani, scriu acest articol cu dorința următoare: Ceasul încercării să vă găsească în ordine și să stați bine în picioare, în fața Mântuitorului.
Eu sufăr de o încăpățânată iubire și văd în oameni ceea ce ei ar putea să devină prin Isus Hristos. Ca mulți dintre voi, am rămas tristă după recentele știri referitoare la prădătorii sexuali care atacă din ce poziție vor ei. Vremurile sunt dificile și confuze. Trăim într-un snobism intelectual și spiritual de mare clasă, care nu ne duce/nu ne conduce decât spre o veșnică ocazie pierdută. Ocazia de a putea sta bine tu în pielea ta. Tu, cu tine. Dar vai, câte țepușuri purtăm și nu vrem să ne debarasăm de ele. Nu voi răspunde eu la întrebarea – de ce? Știți fiecare răspunsul. Vreau doar să vă reamintesc care este rolul femeii în lume. Rolul cu care ne-a investit Dumnezeu, singura autoritate care ne vrea binele. Așa cum “fiecărui poet îi lipsește un vers” (proverb italian), tind să cred că fiecărei femei îi lipsește o doagă. Altfel cum să explic feminismul acesta atât de sălbatic care a condus lumea pe marginea prăpastiei? Pentru că doamnelor, noi femeile suntem vinovate de multe. Atâta emancipare prost înțeleasă ne-a ajutat să nu ne mai înțelegem și să nu ne mai știm locul și rostul în lume. Lucrurile trebuiesc înțelese din punctul de vedere al lui Hristos, nu așa cum ne convin nouă. Copilul trebuie crescut de mamă, nu de baby sitter. Soțul trebuie să își găsească acasă, soția, nu menajera. Toate urmele evenimentelor petrecute în ultimii 100 de ani m-au determinat să cred asta. Nu sunt habotnică, dar nici idioată. Încerc cât depinde de mine să urmez învațăturile biblice, Cartea de căpătâi a umanității. Este inutil să citești/să discuți cu cineva care, nu a citit Biblia. Pentru că din ea pornește totul. De la poezie până la ultimul articol de lege, de la un meniu sănătos la o vestimentație pe măsură și de la o muzică de calitate la o relație de calitate fizică și emoțională între bărbat și femeie. Suntem oameni maturi și putem vorbi clar. Unui bărbat îi ajunge o singură femeie și invers, dar trebuie să știe ce să facă cu ea. Pentru că dragostea este o artă, o cunoaștere, nu o tăvăleală. Iar Biblia este o carte atât de complexă încât îți oferă și aceste ingrediente.
După medicină, dragostea este cea mai importantă știință.
Revenind la mișcarea feministă, consider că aceasta și-a depăsit atribuțiile. Felul în care femeile sunt abordate și tratate de bipezii masculi, este influențat și de “feromonii” lăsati de acestea, în urma lor.
Este greu să te lupți cu un cimpanzeu în călduri. Dar poți evita habitatul lui. Poți ieși din spectrul lui vizual sau poți lua praștia și cinci pietre din râu care te vor ajuta să-ți păstrezi demnitatea și onoarea. Nu ești obligată să vorbești cu toată lumea, să te lași târâtă în dialoguri siropoase și porcoase. Atenție la ce scoți din gură. Când ești abordată de un libidinos, amintește-ți cine ești. (Dar dacă nu știi cine esti, devi ușor prada oricui. Vezi de ce este important să cunoști Biblia?)Vorbește frumos, hotărât, folosește cuvinte puține și clare. Nu da apă la moară.
De multe ori, luxul de a tăcea te costă oribila tăvăleală. Practica aceasta era și pe vremea mea (anii 1980), dar ea are origini milenare. În anii studenției am trecut prin acest experiment și pentru că mi-am deschis mintea – nu picioarele, am fost exmatriculată. De două ori. Atunci era o mare rușine. Am răbdat-o. Mi-a fost o mare frică și rușine fată de părinti. Mai ales de tatal meu care a mers la rectorat să ceară explicații. În urma discuțiilor cu rectorul a ieșit trist dar mândru. Mi-a sponsorizat apoi un drum de Bucuresti – la Comitetul Central de Partid – de unde m-am întors reînmatriculată.
Nu putem trăi într-o lume care este sub egida păcatului și să avem pretenția să trăim cu sfinții. Nu. Dar putem noi să intram într-un proces de sfințire. Și atunci poți totul în Hristos. Tot ce este bun!
Sunt și femei care așa au făcut carieră și încă una de multe karate. Ele tac pentru că altfel li se prăbușește șamdramaua. Ele nu au reclamat nimic, ba sunt convinsă că și-au creat un fel de “cenaclu”, cu participanți care mai de care dotați financiar. Într-un ziar de Cluj, numărasem de vreo doi ani, peste 360 de anunțuri prin care femeile își pun corpul la bătaie. Despre ce ne mirăm? Prețul plătit însă este enorm. Sufletul și onoarea.
Le compătimesc pe tinerele care au trecut prin experiențele triste cu acei călăi sexuali, dar lumea este plină de ei pentru că noi le permitem să se manifeste în acest fel.
Iar legea îi protejează pentru că știe ea de ce. Nu sunt o femeie rămasă în urmă. Sunt o femeie care încerc să calc pe urmele lui Hristos – singurul care m-a convins că sunt pe drum cu prioritate. Și credeți-mă, este minunat!
P.S. Atajez un pasaj din Biblie pentru cine este curios să facă o comparație între ce ne învață Dumnezeu și ce ne învață feminismul.
