La Jocurile Olimpice de la PARIS 2024, sportul din Bistrița-Năsăud nu are trimis niciun reprezentant. Din 1988 și până în 2016, 20 de bistrițeni au concurat la olimpiade, toți fiind sportivi legitimați la Clubul Sportiv Municipal.
Motivele care au generat această situație sunt diverse, unul dintre ele fiind reprezentat de lipsa acută de bani cu care s-a confruntat sportul în ultimele două decenii, dezinteresul față de sportul juvenil și fața de cel de masă.
HALTERE- Traian Cihărean a deschis seria participărilor la Jocurile Olimpice, în 1988 la Seul. L-au urmat Paul Toroczcoi în 1992 la Barcelona, Ovidiu Fătu, în 1996 la Atlanta, Mărioara Munteanu şi Stănel Stoica în 2004 la Atena, Gabriel Sâncrăian în 2012 la Londra. Încununarea tuturor succeselor olimpice a venit de la Răzvan Martin care, după ce s-a încălzit la Beijing în 2008, a adus singura medalie bistriţeană din istoria participărilor la JO, în 2012, la Londra.
Medalia a venit în mod firesc după ce Martin a urcat de 6 ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european. În 2012, sportivul bistriţean a întrecut-o pe Mărioara Munteanu, care era, până la el, cea mai galonată bistriţeancă în acest sport, cu un loc 4 la jocurile olimpice şi două medalii de aur la europene. Şi în clasamentul anual al celor mai buni sportivi bistriţeni, Răzvan Martin a doborât un record greu de egalat: de 5 ori desemnat sportivul numărul 1 al judeţului.
TENIS DE MASĂ: Adrian Crişan a devenit primul jucător român care a reuşit să ajungă între primii 8 din lume la Jocurile Olimpice, participând în 2012 la a 4 competiţie supremă. Tot el a fost primul care a luat o medalie la simplu masculin în cadrul Campionatelor Europene după mai bine de o jumătate de secol.
ATLETISM
Irina Someşan şi Maria Rus au adus cele mai strălucitoare medalii la feminin, cea care avea să devină şi director al clubului fiind de altfel singura reprezentantă a atletismului de la CSM la Jocurile Olimpice. În 2004, la Atena, Maria Rus a terminat pe 6 cu ştafeta de 400 şi a stabilit un record nebătut până astăzi. De asemenea, rezultate importante pe plan internaţional au adus Alina Cucerzan, Nadia Sângeorzan, Ioana Oltean, Corina Dumbrăvean şi Cristina Şulea.
SANIE: Denisa Seghedi şi Gabriela Iacab au prins câte o etapă de Cupă Mondială iar antrenorul Lucian Cotfas, unul dintre cei mai apreciaţi din România, a fost prezent la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, Torino şi Vancouver. În ultima vreme, CSM a găsit soluţii ingenioase pentru competiţii de starturi, în ciuda probemelor financiare foarte dificile cu care se confruntă această ramură sportivă.
GIMNASTICĂ
Gimnastica este o secţie nouă în Clubul Sportiv Municipal. În 2004, la iniţiativa directorului Adrian Moldovan şi a antrenorilor de gimnastică ia fiinţă secţia de gimnastică masculină. Opt ani mai târziu, seniorii CSM-ului aveau să alcătuiască prima echipă din provincie care să câştige titlul naţional. O performanţă excepţională care i-a dus apoi la Jocurile Olimpice de la Londra pe exponenţii bistriţeni ai acestui sport, Marius Berbecar şi Cristian Băţagă.
SCHI FOND
Sportul care a dat prima participantă a Bistriţei la Jocurile Olimpice, Ştefania Botcariu în 1956, a fost bine reprezentat în anii de funcţionare ai Clubului Sportiv Municipal. Schiul fond se află printre cele 5 secţii care au dat participanţi la Jocurile Olimpice în ultimii 26 de ani. Rodica Drăguş a fost la Calgary în 1988, Monica Jauca la Lillehamer în 1994, Monica Lăzăruţ la Nagano în 1998, Mihaela Purdea la Torino în 2006 şi Petrică Hogiu la Vacouver în 2010.