Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a încheiat o colaborare cu Ama Global Football Sport, societate reprezentată de Bogdan Apostu, prin care se preia managementul sportiv al echipei noastre de fotbal.
Aceasta va aduce jucători, antrenori și se va ocupa de partea sportivă în viitorul sezon, având ca obiectiv promovarea în Liga a doua.
Apostu a dezvăluit și numele noului antrenor, care va fi ”în proporție de 99,9 la sută” Cristian Pustai, un nume cunoscut din fotbalul românesc.
La întrebarea legată de suma pe care Bogdan Apostu o va primi, Cosma a răspuns că aceasta va fi aproximativ egală cu cea pe care a primit-o Aurelian Băbuțan.
Însă noul director sportiv a intervenit pe acest subiect și a făcut o comparație ce poate părea ușor arogantă: ” O Dacie și un Mercedes au același preț?”, a întrebat retoric Apostu, sugerând diferența dintre el și Băbuțan.
În altă ordine de idei, a fost anunțată și data la care se va reuni echipa, 22 iulie. Apostu a spus că va conta și pe jucători localnici, dar că va aduce și nume importante pentru eșalonul 3, cum ar fi albanezul Azdren Llullaku (36 de ani) – golgeter în 2017 pe când juca la Gaz Metan al României, Andrei Blejdea (28 de ani) – trecut pe la Dinamo, U Cluj, FC Argeș, Pandurii, și alți jucători pe care îi va prezenta în perioada următoare.
”Eu țin foarte mult la spiritul acesta de apartenență care face parte din bazele unui proiect solid. Îmi doresc să avem cât mai mulți bistrițeni implicați în acest proiect, fie că vorbim despre antrenori sau jucători. Nu am venit să dăm pe nimeni afară, nu am venit să dăm cu pumnul în masă, am venit doar să eficientizăm lucrurile. Alt obiectiv decât promovarea nu poate fi. Pentru alt obiectiv ați avut oameni, nu era nevoie de mine. Pentru ratarea promovării ați avut alți oameni în trecut. ”, a mai spus Bogdan Apostu în această conferință de presă.