Una e una, alta e alta. Mulțumesc tuturor celor care au reacționat la textul Întrebări și nu doar: Există elite culturale? Există, doar că, ele sunt la mii de kilometri distanță de marea masă a publicului. Îl detestă sau nu detestă pe acest public? Ce înseamnă jurnalism cultural? Știm ori nu știm deloc. Acestea sunt întrebări la care trebuie să găsim răspuns. Eu le voi da după ce voi vedea festivalul…
Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului – Și pentru că, festivalul POEZIA E LA BISTRIȚA rămâne unul dintre cele mai mari festivaluri de poezie din România, cu invitați și premii importante, nu putem să nu vorbim și despre prezența unuia dintre marii dramaturgi europeni, Matei Vișniec, prezent la festival pentru a primi premiul pentru Literatură al orașului Bistrița. Este o distincție pe care au primit-o, în trecut, și Mircea Cărtărescu, Ioan Es. Pop, Ion Mureșan, Radu Vancu sau Angela Marinescu.
După înmânarea premiului pe scena Palatului Culturii, Matei Vișniec a participat și la o întâlnire organizată de PEN România, moderată de Radu Vancu în curtea Complexului Muzeal Județean.
Aici scriitorul stabilit în Franța a vorbit despre parcursul său din România comunistă, despre intersecția cu teatrul absurd al lui Eugen Ionescu, despre percepția occidentalilor asupra comunismului, despre compromisuri și idiotul util.
Programul de astăzi, al festivalului Poezia e la Bistrița.
SÂMBĂTĂ, 13 IULIE 2024
La Palatul Culturii Bistrița – 9:00 – 11:00 – Atelier de scriere creativă pentru liceeni (Sala Appassionata)
La Complexul Muzeal Județean Bistrița – Năsăud – de la 11:00 – DIALOG cu prozatorul Radu Pavel Gheo. Moderator: Nicoleta Munteanu
Lecturi: Iulian Fruntașu, Alejandro Simón Partal, Alexia Plăcintă, Ștefan Manasia, Cătălina Matei, Marta Eloy Cichocka, Răzvan Țupa, Teodora Coman, Radu Vancu
La Biserica Evanghelică, de la ora 18.00, Concert simfonic – Noua Orchestră Transilvană
Dirijor: Romeo Rîmbu; solist: Remus Rîmbu – vioară