Octavian Goga, despre care George Călinescu scria în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” că, după Eminescu şi Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulţimii, poet naţional totdeodată şi pur ca şi Eminescu” a făcut politică. A fost un politician de dreapta, aproape de extrema dreaptă, nationalist, dar rămâne unul din cei mai mari poeți care i-a dat România. După ce a fost ministru în guvernele conduse de Alexandru Averescu, premier, general și comandant al Armatei Române în primul război mondial, Octavian Goga își va întemeia în 1932 propriul partid: Partidul Naţional Agrar, partid a jucat un rol insemnat in contextul vieţii politice din România deceniului patru al secolului XX, când manevrele lui Carol al pentru dezorganizarea partidelor politice incepeau să-şi dea roadele.
În iunie 1932 au fost organizate alegeri parlamentare, iar Goga a fost nevoit să își constituie în regim de urgență organizații locale, cele mai importante organizaţii judeţene ale Partidului Naţional Agrar fiind la Buzău, Năsăud, Covurlui, Tulcea, Dâmbovița. Dorohoi, Baia, lalomița, Constanţa, Cluj, Caraş, Romanaţi, Vlaşca, Odorhei, Rodna, Prahova, Braşov, Timişoara, Tghina, Arad, laşi, Sibiu, Turda, Lugoj, Teleorman, Neamţ.
VIZITA LA BISTRIȚA
Deoarece, organizația din actualul județ Bistrița-Năsăud era una importantă pentru voturile ce aveau să-l reconfirme ca parlamentar, Octavian Goga a ajuns și la Bistrița, vizita acestui fiind redată integral în SĂPTĂMÂNA din iunie 1932.
Articolului vorbește despre adunarea membrilor Partidului Național Agrar pe actualul stadion JEAN PĂDUREANU, aici fiind prezente peste 4.000 de persoane. Din câte se știe, președintele local al PNA a fost deputatul Leon Scridon, iar ziaristul care a relatat evenimentul politic , scrie nu fără ironie că Octavian Goga nu a prezentat în fața alegătorilor un program complet și credibil al partidului și că el, cu siguranță va da jos Guvernul condus de Nicolae Iorga, pentru că ”actualii guvernanți au devenit niște bolovani care vor fi dați lesne la o parte” (vezi facsimil 1 și 2 )
Context politic și istoric
Reîntoarcerea Regelui Carol al II-lea în țară în 1930 a însemnat sfârșitul guvernului condus de Iuliu Maniu. Liderul P.N.Ț. l-ar fi vrut pe Carol al II-lea parte din Regență și nu suveran al României. Cum atât principele, cât și majoritatea membrilor guvernului au respins propunerea lui Maniu și s-au pronunțat pentru proclamarea lui Carol al II-lea drept rege, primul-ministru și-a prezentat demisia.
Până la următoarele alegeri din iunie 1931, România avea să fie guvernată de încă patru guverne:Gh. Gh. Mironescu (7-12 iunie 1930), Iuliu Maniu (13 iunie 1930 – 10 octombrie 1930), Gh. Gh. Mironescu (10 octombrie 1930 – 18 aprilie 1931), Nicolae Iorga (18 aprilie 1931 – 6 iunie 1932).
Din iunie 1930 până în iunie 1931, situația economică a României s-a degradat constant. La 1 ianuarie 1931, s-a introdus prima ‘‘curbă de sacrificiu‘‘, care prevedea reducerea salariilor funcționarilor statului cu 10-25%, numeroși funcționari au fost concediați și statul a concesionat un nou împrumut extern etc.
Adâncirea crizei și intensificarea protestelor l-au încurajat pe Carol al II-lea să își întărească controlul asupra Executivului.
La propunerea acestuia, Guvernul Iorga s-a prezentat la alegerile din iunie 1931 în fruntea unei coaliții de uniune națională al cărei vărf de lance erau liberalii. Uniunea Națională avea să câștige alegerile cu 47, 49% din voturi, la care se adăuga și prima electorală. P.N.Ț. obținea 14, 99%, iar facțiunea PNL-Gheorghe Brătianu 5, 93%.
Guvernul Iorga va rămâne la conducerea țării până în iunie 1932. Dificultățile în a onora datoria externă, salariile bugetariilor și pensiile l-au detereminat pe reputatul istoric să își depună mandatul la 6 iunie. Alegerile organizate în iunie de un guvern condus de un fruntaș țărănist, Alexandru Vaida-Voevod (6 iunie – 10 august 1932), aveau să fie câștigate de PNȚ.
În ziua de 17 iulie 1932 au avut loc alegerile, la care au participat 2.981 .453 alegători care aveau să opteze pentru una din cele 21 formaţiuni politice participante la campania electorală. Conform legislaţiei de atunci, partidele care întruneau sub 2% din numărul total de voturi, nu aveau dreptul de reprezentare in Cameră. Aşa se explică faptul că, in urma scrutinului electoral, doar 12 partide au obţinut mandate parlamentare, după cum urmează:
- Partidul Naţional Ţărănesc – 1 .203.438 voturi, reprezentând 44,371 %
din total, revenindu-i 82 de mandate, plus prima electorală de 1 90 de
mandate, care reveneau de regulă partidului majoritar in alegeri;
- Partidul National Liberal – 14,81 9% si 28 mandate;
- Partidul Naţional Liberal Independent (georgiştii) – 7,1 94% şi 14 mandate;
- Partidul Maghiar- 4,014% şi 15 mandate;
- Partidul Ţărănesc (condus de dr. Nicolae Lupu) – 6,297% şi 12 mandate;
- Liga Apărării Naţional Creştine – 5,865% şi 11 mandate;
- Partidul Naţional Agrar – 1 08.857 voturi, reprezentând 4,014% din
total, cu 8 mandate parlamentare;
- Partidul Social-Democrat – 3,469 şi 7 mandate;
- Partidul Poporului – 2,381 %, cu 5 mandate;
1 0. Partidul Evreesc – 2,444%, cu 5 mandate;
- Uniunea Natională – 2,514% cu 5 mandate;
- Garda de Fier- 2,61 3%, cu 5 mandate.
Aşadar, guvernul dispunea de 272 mandate, iar opoziția de 115, din totalul de 387 cât avea Parlamentul la vremea respectivă.
Mulțumim Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud
