În prezența președintelui PNL, Nicolae Ciucă, liderul liberal bistrițean Ioan Turc a făcut cunoscute obiectivele PNL BN pentru seara de 9 iunie: “Obiectivul nostru este unul cât se poate de limpede: păstrăm municipiul Bistrița în portofoliul Partidului Național Liberal, păstrăm Năsăudul, păstrăm orașul Sângeorz-Băi, ne batem să câștigăm orașul Beclean, ne păstrăm primăriile pe care le avem în momentul de față, sub guvernare locală și ne propunem să câștigăm un număr mare de primării. Făcând toate aceste lucruri, câștigarea președinției Consiliului Județean este categoric un obiectiv posibil. Cine crede cumva că jocurile sunt făcute se înșeală și va avea o surpriză în seara sau în noaptea dintre 9 și 10 iunie. Am mare. mare încredere în colegii mei, am mare încredere în modul în care ne mobilizăm pe această ultimă sută de metri”, a declarat Ioan Turc.
Potrivit lui Turc, omenii au încredere în prima și așteaptă de la primar un comportament civilizat, un comportament care cu adevărat să îi reprezinte, astfel că nu a dat curs “manipulărilor” și altor declarații. “Suntem mobilizați, ne-am făcut treaba, am transmis mesajele corecte către oameni. Faptele noastre ne reprezintă. Eu cred că ceea ce s-a întâmplat în municipiul Bistrița este absolut edificator. Portofoliul de proiecte pe care îl avem este absolut convingător și sunt convins, de asemenea, că și Robert Sighiartău a făcut tot ce a ținut de el în așa fel încât oamenii să simtă cu adevărat că este cu adevărat timpul unei schimbări în județul Bistrița-Năsăud”, a precizat Ioan Turc.
În mesajul său, acesta a subliniat relația corectă, de colaborare pe care o are și o va avea cu Robert Sighiartău, pe proiecte de dezvoltare, pe modelul municipiilor și județelor importante din România conduse de administrații liberale.
Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015