Adriana Domnici, victima dramaticei căderi de pe un vârf din Munții Rodnei, de sâmbătă, din timpul unei drumeții în Masivul Saca, la Poiana cu Narcise, va fi înmormântată miercuri în Cimitirul Evanghelic din Bistrița. Familia Domnici a fost lovită de tragedii de-a lungul timpului. În urmă cu 13 ani, Adriana Domnici și-a pierdut soțul, un cunoscut avocat din Bistrița, într-un dramatic accident de circulație în Jucu, care a avut loc chiar în ziua în care acesta împlinea 41 de ani.
de SIMONA BOZBICI
În accidentul din noiembrie 2011, care i-a ucis soțul pe loc, Adriana Domnici a fost și ea grav rănită. Ambii soți ieșiseră din mașină pentru a evalua starea automobilului în care se aflau, după ce acesta intrase în derapaj, când au fost loviți de un alt autoturism, al cărui șofer pierduse controlul volanului.
În 11 mai 2024 Adriana, o iubitoare a plimbărilor în natură a urcat Vârfului Corongis din Munții Rodnei în zona Poienii cu Narcise, alături de un grup organizat ad-hoc pe facebook, însă la coborâre a alunecat si a căzut zeci de metri într-o prăpastie. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost recuperat abia 5 ore mai târziu, după intervenția celor de la Salvamont și Jandarmi, în acțiunea de căutarea fiind implicat și un elicopter SMURD.
mai multe citește pe: Bistrița Expres –