Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Bistrița și cei de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat, la data de 18 aprilie, acțiuni pentru siguranța elevilor, prevenirea absenteismului școlar, a consumului de tutun, precum și prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri. Totodată, s-a acționat și pentru prevenirea delincvenței juvenile.
Astfel, în urma controalelor efectuate în zona unor școli și licee din Bistrița, au fost depistați 7 elevi care absentau de la cursuri, fiind întocmite informări către conducerea școlilor unde aceștia învață.
De asemenea, polițiștii au efectuat 6 activități preventive la clasă, pe diverse teme, precum și instructaje cu 6 agenți de pază ai școlilor.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.950 de lei, conform Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun și a Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.