La Palatul Culturii din Bistrița a avut loc, joi, cea de-a 24-a ediție a Galei Premiilor municipiului, eveniment în cadrul căruia Primăria Bistrița i-a răsplătit pe cei care au făcut ca numele orașului să fie cunoscut în ţară şi străinătate.
Festivitatea de decernare a Premiilor municipiului Bistrița pe anul 2023 s-a desfășurat în prezența primarului Ioan Turc.
”Un eveniment deosebit. Premiile municipiului Bistrița reprezintă o sărbătoare a excelenței. În această seară îi vom avea ca și protagoniști pe cei mai buni dintre cei buni. Le vom mulțumi, îi vom premia, le vom ura succes celor aproape 100 de concitadini care nu doar în ultimul an de zile au atras atenția asupra orașului, au atras atenția asupra comunității într-un mod remarcabil, au făcut Bistrița cunoscută pe plan național și internațional. Aseară am avut Gala Profesorilor Voluntari, oameni care fac minuni pentru copiii, pentru tinerii noștri. În această seară, Premiile municipiului Bistrița. Așadar, despre cei buni numai de bine!”, a spus primarul Ioan Turc în deschiderea evenimentului.
Gala Premiilor municipiului Bistrița s-a desfășurat pe mai multe secțiuni – învățământ, știință și economie, sport, cultură și diverse, fiind premiați elevi, sportivi, antrenori, oameni de cultură, medici și nu numai.
De asemenea, în cadrul galei a fost acordat și un premiu de excelenţă, care a ajuns la Mircea Chira, fostul director al Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, ca semn al recunoaşterii pentru întreaga activitate desfăşurată în domeniul cercetării şi în domeniul cultural.
Astfel, au fost premiați următorii:












