PNL a reacționat la anunțul făcut ieri de candidatul PSD, Gabriel Lazany cu privire la proiectul care vrea să transforme total Piața Mihai Eminescu și clădirea EMI. Reacție vine de la consilierul municipal Tudor Filip.
TUDOR FILIP: Când a fost senator, Ovidiu Crețu a fost surprins făcând avioane de hârtie în Parlament. După ani și ani, PSD vrea să pună avioanelor respective un motor cu reacție electorală.
Infantilitatea strategiei PSD este evidentă pentru oricare bistrițean. În 2016, același Ovidiu Crețu, atunci primar, a vrut să facă o parcare subterană în Piața Mihai Eminescu. Și-a dat seama că proiectul nu este fezabil, iar 10 milioane de euro este un cost prea mare, mai ales că utilitățile trebuiau relocate și trebuiau sparte străzile Republicii, Garii și altele, spunea în 2020 viceprimarul Cristian Niculae.În lipsa unor proiecte concrete, realizabile, PSD a reluat tema parcării din Eminescu, evoluând de la subteran la supraetajat, dar nu oricum: să se demoleze clădirea Metropolis care aparține unui privat! Exact ca în comedia aceea englezească când niște cioclii bat la ușa unui om și spun: “am venit să vă luăm ficatul”, “ok, dar eu sunt încă în viață”, “nicio problemă, nimeni n-a supraviețuit după ce i-am extras ficatul”.Radu Moldovan și candidatul său la primărie visează exproprieri, desenează frumos pe hârtie și nu pun problema banilor. Ei știu că primăria are bani și trebuie cheltuiți “pemâinibune”, adică să se sifoneze. O asemenea investiție cu reamenajarea parcului, expropiere, construcție, demolare, relocare utilități ar costa 50 milioane de euro! Bugetul din venituri proprii al primăriei pe următorii 4 ani!Strategii PSD vor să șocheze și plasează în precampanie demolări a unor clădiri private, vezi și stadionul Jean Pădureanu, prezervative pe câmp și străzi de pământ care așteaptă asfaltul, deși ar trebui făcute întâi lucrările de apă-canal și apoi asfaltate. Oare consultanții PSD sunt plătiți de PNL?Câtă minciună încape în Radu Moldovan și echipa sa? Cât o să mai încerce să prostească electoratul? Este clar că PSD încearcă să-și ceară scuze electoratului pentru că în 12 ani nu a construit niciun loc de parcare! Unul de sămânță!12 ani administrație PSD =NICIUN LOC DE PARCARE! Preferința pentru proiecte megalomanice, gen Coreea de Nord, ascunde suficiența, pardon tupeul cu care arborezi desene făcute la apelul bocancilor ca proiecte de anvergură. Nu-i bai, că doar este posibil ca Kim Jong-un să aibă frați tovarăși la Bistrița.Până și parcarea din curtea Spitalului Clinic Județean, de unde s-a lansat pe orbită Radu Moldovan și candidatul său la primărie, este făcută de administrația PNL, după ce Consiliul Județean a cedat terenul. De ce? E greu cu munca dacă “nu iese ceva”. Cuget, deci exist are relevanțe materiale. In mintea PSD este cuget, deci bănet!Cum să faci parcare de 900 locuri când nu ai nici clădire, nici teren, nici finanțare? Pentru că să fie clar: UE NU DĂ BANI PENTRU PARCĂRI! NU VREA MUȘCHII EI DE UNIUNE! UITE-AȘA IN CIUDA PSD!
În rest, a fost o prezentare cu galeria PSD apatică și cetățeni curioși să vadă dacă pe ecranul instalat în Piața Mihai Eminescu rula vreun film.A rulat un film științifico-fantastic. Prost. În regia PSD și Radu Moldovan.