”În această săptămână lansăm ediția a V-a a concursului școlar ”Reciclezi pentru viitorul tău!”, unde copiii din ciclul primar și gimnazial învață să colecteze selectiv deșeurile și se bucură de premiile oferite de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom!
Elevii fiecărei școli participante la acest concurs au parte de următoarele premii: – 1 bicicletă mountain bike, – 10 boxe portabile și 10 seturi de căști audio!
Am fost întâmpinați cu bucurie de elevii din primele 4 școli participante la această ediție: Școala Gimnazială Petriș; -Școala Gimnazială Budacu de Sus; -Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu”, Chiuza; -Școala Gimnazială Leșu;
Învățăm cu drag copiii de ce este importantă reciclarea deșeurilor și cum putem colecta separat corect deșeurile într-o activitate interactivă la care copiii au participat cu mult entuziasm. Investim în educația copiilor pentru o natură mai curată și mai sănătoasă, alături de partenerul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud pe proiecte educaționale – TeraSteel.
Până în prezent, concursul școlar ”Reciclezi pentru viitorul tău!” s-a derulat în 40 de școli din județ și s-au adunat 172 de tone de deșeuri reciclabile prin efortul copiilor din județul nostru! Împreună învățăm să dăm valoare deșeurilor și să le punem pe toate la locul lor!”, a transmis directorul executiv al ADI Deșeuri, Cristian Niculae.