Așa cum am anunțat în precedentul JURNAL, fiecare partid va avea parte de analize corecte și fără părtinire spre unul sau altul dintre candidați. E vorba despre ce a făcut fiecare.
Așadar, PSD continua ”marșul” prin județul Bistrița-Năsăud dar și prin Bistrița, Beclean, Năsăud sau Sângeorz Băi.
MAIERU
Evident, pe valea Someșului, echipa PSD din care nu lipsește Radu Moldovan, Nicolae Moldovan, ministrul Bogdan Ivan, Paul Știr, Camelia Tabără, a făcut o primă oprire la Maieru, la Vasile Borș acasă, unul din primarii care a reușit să comunice bine tot cee ace a făcut în acești ani.
Radu Moldovan: ” Maieru o comună dezvoltată cu înțelepciune! Vasile, capacitatea ta de a face lucruri excepționale pentruOameni, de a atrage fonduri europene și de a fi un sprijin real al comunității este deja cunoscută. Așadar, în următorii ani, dezvoltarea comunei este asigurată, avându-l ca Primar pe Vasile Borș, iar ca viceprimar pe Vasile Deac”
Pentru iunie 2024, bătălia cea mare se va da între Vasile Borș și Mihai Scridonesi, o reeditare a celei din 2020, ar spune unii. E evidentă imaginea bună și notorietatea lui Vasile Borș în fața lui Scridonesi, invizibil în ultimii ani din circuitul comunicării politice. De altfel, în septembrie 2020, diferența dintre cei doi a fost una mare: 68 la 26%.
RODNA
Lupte grele s-au dat la Rodna între o parte din Consiliul Local și primarul Valentin Grapini și, care, nu a prea excelat la capitolul comunicare. Mai mult, luptelor politice din Consiliul Local li s-au adăugat problemele pe care administrația rodneană le-a avut cu două firme constructoare și care au executat lucrări în cadrul unor proiecte dar nu și-au primit banii, una dintre ele fiind chiar MIS Grup. Așadar, o situație mai specială.
Până acum, știm că, Valentin Grapini va avea de înfruntat o candidată propusă de PNL, Nastasia Vali Ganea, dar și pe candidatul Alianței Dreapta Unită, Ioan Iosif Partene, așa că, și aici lupta e cât se poate de deschisă iar zarurile nu sunt încă aruncate.
Radu Moldovan: Rodna continuă dezvoltarea #PeMâiniBune! Tinu Grapini, omul ambițios și cu viziune, împreună cu echipa, au demonstrat că-și iubesc comunitatea, iar acum se pregătesc pentru a #ContinuaMunca. Mult succes, Tinu!
Iată cifrele din 2020
FELDRU
La Feldru, cu primarul Grigore Țiolan (PNL) aflat într-un permanent război cu trei dintre consilierii locali conduși de profesorul Paul Someșan din Nepos, cu un ultim scandal politic cauzat de o ”lipsă” de 2 milioane de lei din buget, PSD îl propune tot pe Ioan Opriș. De altfel, situația bugetului trebuie limpezită foarte repede, iar asta o poate face Instituția Prefectului.
Radu Moldovan: Comuna #Feldru merită un primar ca Ioan Opriș! Acesta știe problemele comunității și are capacitatea de a transforma proiectele-n fapte! Cu profesionalism și implicare, fiind om de echipă, Feldru are toate premisele să fie #PeMâiniBune! Mult succes, Ionică! Ai parte de toată susținerea mea și a echipei #PSD!
Iată cifrele din 2020:
RUNCU SALVEI
PSD a decis pentru alegerile locale din 2024 să meargă pe mâna lui Daniel Pop la Runcu Salvei, comună administrate de la înființarea ei în 2005 de un singur om- Pavelea Anchidim. Runcu Salvei este locul unde patimile politice au dat pe afară rău de tot. Pentru 9 iunie, PSD este decis să-l schimbe pe Pavelea. Lupta e deschisă și în această comună.
Radu Moldovan: ” Când oamenii vin spre tine și te-nconjoară de vorbe bune, atunci știi că ești #deVotat! Așa este și în comuna Runcu Salvei unde mergând prin comunitate, viitorul primar Daniel Pop a fost întâmpinat cu speranță și bucurie. Mă bucur să am în echipă astfel de oameni dedicați oamenilor, care pornesc la drum pentru a face bine comunei! Mult succes, Daniel! Am toată încrederea în tine, că vei duce #RuncuSalvei pe drumul bun al dezvoltării, într-un mod profesionist, dedicat comunității!”
Iată cifrele din 2020