SIC TRANSIT GLORIA MUNDI: Povestea adevărată a stadionului JEAN PĂDUREANU între administrația Ovidiu Crețu și Ioan Turc. O evaluare din 2016 scotea arena sportivă la suma de 39 de milioane de lei. Află povestea veche de peste 20 de ani din spatele cortinei și cine este firma care deține în acest moment complexul sportiv din parcul municipal
Candidatul PSD la primăria Bistrița, Gabriel Lazany a venit în aceste zile cu un proiect nou pentru reabilitarea și remodelarea actualului complex sportiv JEAN PĂDUREANU. Evident, în jurul acestui nou proiect, sunt foarte multe discuții, părerile, evident, sunt împărțite. Ideea e bună, ea ar urma să fie pusă în practică după finalul anului electoral, doar în cazul în care, Gabriel Lazany va ieși victorios pe 9 iunie seara.
PRECIZARE IMPORTANTĂ: Din 2012 și până acum, poveștile au fost multe, faptele puține, iar vorbele aruncate de fostul primar Crețu au rămas doar la acest stadiu, de vânare de vânt. După 2020, situația nu a revenit la normal, intențiile pentru cumpărarea stadionului rămânînd tot doar la stadiul de intenții. Este clar că: Verba volant, scripta manent.
Scurt istoric despre cum a ajuns JEAN PĂDUREANU la mila autoritățiilor locale
În 2012, Gloria Bistrița părăsea prima ligă fotbalistică a țării și mergea să joace în Liga a II-a. Era începutul-sfârșitului pentru ceea ce însemna Gloria Bistrița dar și pentru stadionul care poartă acum numele celui care a fost singurul președinte al Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu. La 4 ani distanță de ieșirea Gloriei din prima scenă fotbalistică, stadionul avea deja grave probleme de infrastructură atât la prima dar și la a doua tribună. O situaţie identică era înregistrată în sălile de antrenament, igrasia și mucegaiul își fac de cap și colorează în verde pereții.
Prima comisie de evaluare: În luna septembrie a anului 2016, o comisie tehnică formată din consilieri municipali şi angajaţi ai Primăriei Bistriţa a început evaluarea bunurilor fostei echipe Gloria Bistriţa, care a intrat în faliment în 2012, stadionul, tribunele şi terenurile de antrenament fiind scoase la vânzare de un lichidator. Atunci, complexul a fost evaluat la 39 milioane de lei. Tot atunci, primăria Bistriţa a anunțat că ar vrea să cumpere stadionul municipal “Jean Pădureanu” şi bunurile din incinta bazei sportive a oraşului, situat în parcul central, consilierii municipali şi personalul tehnic al primăriei municipiului Bistriţa începând de luni să evalueze bunurile scoase la vânzare de lichidator.
Un an mai târziu, în 2017, scriam că: lucrurile nu s-au mișcat deloc. Mai mult, Gelu Muthi, atunci viceprimar ALDE, a recunoscut că lucrurile trenează, iar municipalitatea pare legată de mâini și de picioare în pivința firmei care se ocupă de administrarea stadionului. E vorba de SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL prin practicianul în insolvenţă Vasile Urs.
Ce spunea atunci Gelu Muthi? Situația pare complicată dacă ne luăm după cele spuse de viceprimarul Gelu Muthi. Practic, încă nimeni nu știe dacă e legal sau nu realizarea unei expertise tehnice, dat fiind faptul că stadionul este un bun particular administrat de SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL prin practicianul în insolvenţă Vasile Urs.
O evaluare, două evaluări: Analizând situația, documentele, dar și unele declarații de presă din ”spate”, observăm că cei de la SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL au făcut o asemenea evaluare cam cu un an în urmă. O spune chiar Vasile Urs: ”Evaluarea a fost făcută în cadrul procedurii falimentului şi ajunge la 39 milioane de lei. Evaluarea a fost realizată de un evaluator autorizat ANEVAR. Dacă municipalitatea ar achiziţiona întregul clubul repede, nu ar trebui făcute investiţii foarte mari. Se pot face proiecte, se pot accesa fonduri – ne putem uita la Cluj care are o sală de sport şi un teren unic în România, se pot face acţiuni frumoase şi menite să aducă bani pentru municipiul Bistriţa”.
O poveste din trecut sumbră de tot
La începutul anului 2013 , foştii şefi ai Gloriei au găsit varianta ideală pentru relansare: insolvenţa. Datornicii au fost trecuţi pe o listă de aşteptare şi acum urmează lichidarea patrimoniului. Adică, întreg stadionul va fi vândut Primăriei Bistriţa, cea mai bună vacă de muls, cu un buget anual de 50 de milioane de euro.
Imediat ce a început insolvenţa, Pădureanu a ieşit din linia întâi şi Adunarea Generală a Acţionarilor l-a desemnat pe Alexandru Hatfaludi ca administrator special. De lichidarea Gloriei se ocupă SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL prin practicianul în insolvenţă Vasile Urs. Din acest dosar, Urs încasează 1.200 de euro lunar, plus un comision de succes de 9 % din valoarea creanţelor achitate către creditori. Adică, în urma procesului de insolvenţă, Urs va lua vreo… 15 miliarde lei vechi, comision de succes.
CE SPUNEA ATUNCI PRIMARUL CREȚU?
“Nu vreau să se facă blocuri aici, vreau ca baza sportivă construită în trecut cu muncă voluntară, cu munca bistriţenilor, să rămână a lor. Stadionul s-a construit de oamenii din oraş, de la companiile mari, şi a rămas în ideea colectivă că este un bun al întregii comunităţi. Comisia tehnică de analiză a situaţiei bazei materiale are termen să finalizeze evaluarea bazei şi să vină cu o serie de propuneri până în 15 ianuarie 2017, înainte de stabilirea bugetului pentru anul 2017. De la această comisie am pretenţia să vină şi să ne spună dacă Primăria Bistriţa trebuie să cumpere sau nu această bază sportivă, ce investiţii sunt necesare, ce se poate face aici pentru ca baza sportivă să se transforme într-una profitabilă.
VASILE URS: “Este vorba despre vânzarea stadionului cu terenul şi tribunele dar şi spaţiile de lângă stadion, terenul sintetic, terenul de antrenamente, toate instalaţiile existente aici, bunurile mobile şi imobile ale fostului club de fotbal. Evaluarea a fost făcută în cadrul procedurii falimentului şi ajunge la 39 milioane de lei. Evaluarea a fost realizată de un evaluator autorizat ANEVAR. Dacă municipalitatea ar achiziţiona întregul clubul repede, nu ar trebui făcute investiţii foarte mari. Se pot face proiecte, se pot accesa fonduri – ne putem uita la Cluj care are o sală de sport şi un teren unic în România, se pot face acţiuni frumoase şi menite să aducă bani pentru municipiul Bistriţa”.
CE SPUNE PRIMARUL IOAN TURC?
Edilul Bistriței confirma la finele anului 2022 că evaluarea cerută de primăria Bistrița s-a încheiat și că, municipalitatea e gata să înceapă negocierile cu actualul proprietar, astăzi în cadrul copnferinței de presă lunare, edilul Bistriței a precizat că, municipalitatea va accesa o linie de credit bancar în vederea achiziționării stadionului și a construcțiilor aferente acestuia. Ioan Turc a spus că banii vor fi scoși din cont abia în momentul în care, actualul proprietar va accepta oferta pe care deja i-a făcut-o primăria Bistrița: ” Noi sperăm că vom găsi o cale comună cu actualul proprietar, însă noi tot spunem că lucrurile trebuiesc rezolvate cât se poate de repede, stadionul fiind într-un stadiu de degradare destul de avansat, iar acest fapt trebuie să influențeze prețul de cumpărare”, a explicat Turc.
Edilul Bistriței Turc nu a pronunțat cifre în cazul evaluării dar a recunoscut faptul că evaluatorii au dat un alt preț, unul mult sub prețul cerut de SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL prin practicianul în insolvenţă Vasile Urs: 8-9 milioane de euro.
În loc de epilog: Foarte mulți se întreabă cine sunt cei de la SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL?
În acest articol vom reaminti doar că e vorba de o firmă profesionistă și care activează de cel puțin 15 ani în sectorul falimentelor și a administrării bunurilor ce au aparținut celor care au dat faliment.
Concret, SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL firma care s-a ocupat de lichidarea fostului CPL, sau Mopal SA după Revoluție. O spun documentele vremii: ”La data de 08.03.2010, S.C.P Consult Management UV IPURL Bistriţa, scoate la vânzare S.C „MOPAL” SA, „in faliment-in bankruptcy-en fallite”, în conformitate cu „dispoziţia judecătorului sindic, pronunţată prin încheierea nr.300 din 16.05.2008 şi încheierea de şedinţă din 22.05.2009”, scoate la vânzare în bloc, prin licitaţie cu strigare, următoarele active : -terenuri incintă din Bistriţa şi zona de cale ferată uzinală, în suprafaţă de 154.872 mp; -construcţii incintă şi zonă cale ferată cu suprafaţa construiută desfăşurată de circa 87.000 mp. Preţul bunurilor de vânzare este de 90.309.662 lei, licitaţia începe la 67.732.247 lei”.
Și pentru că nimic nu e la voia întâmplării, aceiași SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL se ocupă de grupul Metropolis – SC Phoenix Games SRL, mai précis de insolvența Phoenix Games SRL, care este sub incidenţa Legii 85/2006 . Momentan se află în reorganizare, sub aripa administratorului judiciar desemnat de instanţă – SCP Consult Management UV IPURL, condusă de Vasile Urs. Conform planului de reorganizare, totalul datoriilor firmei se ridică la peste 15,9 milioane lei. Cine a achiziționat terenul rămas după dispariția fizică a Mopal SA pentru a construi un cartier rezidențial? Grupul Metropolis. Noroc cu Leoni… Altfel…