După două mandate în Parlamentul României, Robert Sighiartău intră oficial în lupta pentru fotoliu de președinte al Consiliului Județean Bistrița – Năsăud. Acesta a fost votat în unanimitate de Biroul Permanent Național al PNL.
Zilele viitoare urmează ca Robert Sighiartău să își depună candidatura la Biroul Electoral. Acesta a fost deputat de Bistrița – Năsăud timp de două mandate la rând. Decizia de a renunța la Parlament a venit în urma analizei situației județului din care provine.
”A fost o decizie grea, dar văzând cât de multe probleme are încă județul meu, nu pot să stau nepăsător!
Împreună cu voi facem echipă, discutăm despre probleme, soluții și viitorul județului!” a declarat Robert
Sighiartău la anunțarea oficială a candidaturii.
Robert Sighiartău este membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci. În cele două mandate de
deputat a fost co-semnator a 60 de propuneri legislative, din care 5 au devenit legi.
Una dintre cele mai cunoscute reușite ale sale din funcția de deputat este cea de majorare a alocației
copiilor în 2019 și ulterior, indexarea acesteia cu rata inflației. Totodată, Robert Sighiartău a fost inițiatorul propunerii legislative de eliminare a supraaccizei la carburanți și a supraimpozitării contractelor part-time.