Primăria Beclean va fi gazdă, vineri, 5 aprilie, cu începere de la ora 17.00, a unui eveniment literar: Întâlnirea cu poetul Nicolae Avram, ocazie cu care, va avea loc lansarea recentului volum al poetului: ”Marea din spatele caselor de piatră cu acoperiș roșu”, urmată de un recital al autorului. Ilustrații de Marius Hagău. Carte distinsă cu Premiul „Andrei Mureșanu” în cadrul Serilor de la Casa Poetului Bistrița.
Prezintă: Ion Mureșan, Radu Vancu (online), Vasile G. Dâncu.
Amfitrion: Nicolae Moldovan.
Organizatori: Primăria Orașului Beclean și Editura Școala Ardeleană.
O Nimigean: „Crevasa adâncă dintre extreme revelează o umanitate abisală, de o autenticitate și o tensiune care ne amintesc sunetul aproape uitat al marii poezii. «Marea din spatele caselor de piatră cu acoperișul roșu» coboară în nucleul elegiac al «federeilor», constituind un concentrat de subiectivitate ce intensifică și purifică monstruosul conglomerat de pulsiuni abisale, nostalgii, culpe, eșecuri existențiale, aspirații. Poezia trăiește aici între irupția viziunii și haloul ei mistic, împăcând dicteul cu simbolul.”
Radu Vancu: „Poetul care se jupoaie de viu & își face din propria piele o tobă, la care își declamă apoi psalmii: e una dintre imaginile obsedante din cartea lui Nicolae Avram, atât de întunecată & de puternică. Nu știu dacă poetul ăsta care cântă jupuit de viu ilustrează forța poeziei, care rezistă și după ce umanul a fost distrus – sau, dimpotrivă, documentează vulnerabilitatea ei infinită. (Cel mai probabil, amândouă.) Dar știu că poemele lui Avram, de o atrocitate barocă & policoloră, care îi geminează pe Bret Easton Ellis & pe suprarealiști, pe Jean Genet & pe beatnici, pe Sfântul Ioan al Crucii & pe douămiiști, sunt cu adevărat pe măsura acelui jupuit de viu care mai găsește voința & forța să cânte. Adică pe măsura poeziei celei mai adevărate.”
Ștefan Manasia: „Mi-ar plăcea să-mi petrec iarna într-un cătun islandez citind poemele – despre o zonă meridională & demonizată – cuiva care, neiertător, se vede în oglindă fie Iuda, fie Hannibal Lecter. Fie adultul terfelind inocența & excomunicând-o din lumea asta a Maleficului triumfal. Bun venit în – orchestrat hipnotic & psalmic – «noul» coșmar al lui Nicolae Avram!”
Nicolae Avram: (n. 1966, Năsăud, județul Bistrița-Năsăud) este licen¬țiat în Drept și membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost distins cu Marele Premiu „Astra”, Brașov (1985), Marele Premiu „Dimitrie Bolintineanu” (1997), Marele Premiu „Nicolae Labiș” (1997). A debutat editorial cu „Cântece de sinucigaș” (2000), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor – secțiunea debut, la Colocviile „George Coșbuc”, Bistrița (președintele juriului: Cezar Ivănescu). Alte volume publicate: „Litanii pentru diavol” (2006), „Federeii” (2010), „All Death Jazz” (2013), romanul „Mamé” (Polirom, 2016). Este îngrijitorul volumului postum de poezie al lui Aurel Onișor, „Semnul la care te vei opri să bei apă” (2013).