Un șofer care se afla sub influența băuturilor alcoolice a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină pe DN 17, prin localitatea Șieu-Măgheruș, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 28 martie, polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în flagrant delict, un șofer care conducea un autoturism, deși se sub influența alcoolului. În fapt, în urma unui control în trafic, efectuat pe Drumul Național 17, în Șieu Măgheruș, polițiștii au depistat un șofer de 45 de ani din Podirei care emana halenă alcoolică. A fost dispusă testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată în buletinul Poliției.
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.