Stadionul JEAN PĂDUREANU a fost astăzi gazdă a primului meci din play-off a Gloriei Bistrița, cel cu Universitar Alba Iulia. Nu a fost nimic-complicat pentru elevii lui Falub, deși, primele 10 minute, oaspeții păreau a fi mai bine înfipți în ghete, dar a fost doar ”publicitate”. Cert, după ce s-au tot jucat miuță când la o poartă când la alta, asta cam până prin minutul 12, atunci când, Gloria deschide scorul prin Banyoi, ajutat de Ionucă Cosmin, care păcălește defensiva echipei oaspete. La 1-0, tot Banyoi dar și Mihai Vasile, mai încearcă , cumva pe pipăite, poarta lui Gal, dar fără efect pe tabela de scor. Efectul, să zicem așa, se produce cam prin minutul 21, când Gloria primește un penalty la un fault în careu și, pe care îl transformă Mihalcea. E 2-0 și până la finele primei reprize jocul lâncezește și combatantele par retrase în propriile jumătăți de teren.
Repriza secundă începe și mai liniștită, cu mai multe faze la poarta oaspeților filtrate de soarele blând și cald al după-amiezii, dar partida nu mai strălucește, jocul fiind destul de lent și fără prea multe faze periculoase și care ar fi putut să impresioneze tabela de scor. Ultimul gol al meciului se înscrie tot din penalty, transformat magistral de Mihai Vasile în minutul 75.
Evident, Gloria Bistrița rămâne liderul play-off-ului, următoarea partidă fiind programată pe 6 aprilie cu ACS Mediaș, urmând ca pe 13 aprilie, Gloria să joace la Ungheni.