Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița – Biroul Ordine Publică, au desfășurat, la data de 21 martie, în intervalul orar 09:00-12:30, acțiuni de prevenire a absenteismului şcolar și a consumului de tutun și alte substanțe în zona unităților de învățământ.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, acțiuni au fost organizate în municipiul Bistrița și în orașul Beclean.
În cadrul activităților au fost legitimate aproape 30 de persoane. În urma controalelor efectuate au fost depistați 13 elevi care absentau de la cursuri, fiind întocmite informări către conducerea școlilor unde aceștia învață.
Pentru neregulile constate, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.