Ce am mai aflat: Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a producerii unui accident, pe raza comunei Bistrița Bârgăului.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în zona forestieră Pietroasa, în locul numit ” Pârâul Caldu” un bărbat de 54 de ani, din Bistrița Bârgăului și un alt bărbat de 47 de ani, din Tiha Bârgăului ar fi fost accidentați în timp ce efectuau activități de exploatare a materialului lemnos, de un buștean în cădere.
În urma accidentului, din nefericire, bărbatul de 54 de ani a decedat. Celălalt bărbat a fost preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul. Totodată, în cauză a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud pentru efectuarea de verificări de specialitate.
Accidentul s-a petrecut într-o zonă de munte greu accesibila, loc cunoscut sub denumirea Pietroasa, fiind vorba de o exploatare forestieră. La locul accidentului au fost găsite două victime (bărbați) dintre care una prezenta hipotermie, dureri de spate și traumatism cranian cerebral, este transportată la spital pentru investigații medicale amănunțite. Din păcate cea de-a doua victimă a fost găsită cu leziuni incompatibile cu viața, astfel a fost declarat decesul la fața locului. Este vorba de un bărbat de 55 de ani, numele lui fiind Gheorghe Prașca.