Parcarea din fața viitorului corp al Spitalului Județean Clinic de Urgență Bistrița a găzduit astăzi primul eveniment politic din pre-campania electorală a alegerilor locale din data de 9 iunie. Așa cum am mai scris, PSD Bistrița-Năsăud și-a lansat astăzi cele două vârfuri ale viitoarei campanii electorale: Radu Moldovan și Gabriel Lazany, tandemul care va ataca Consiliul Județean, respectiv primăria municipiului Bistrița. La eveniment au fost prezenți toți parlamentarii PSD: Daniel Suciu, președinte al PSD Bistrița, senatorul Ioan Deneș cât și ministrul Digitalizării, deputatul Bogdan Ivan. De asemenea, nu au lipsit: prim-vicepreședintele PSD BN, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, secretarul executiv, primarul Lechinței, Romeo Florian, Camelia Tabără, primari, o parte din viitorii consilieri locali sau județeni.
Deși a plouat, cel care a deschis evenimentul, președintele Radu Moldovan, a amintit faptul că, ploaia înseamnă bogăție și noroc, fiind considerate un semn bun pentru debutul campaniei electorale.
RADU MOLDOVAN: De 12 ani, zeci de mii de oameni mi-au acordat ÎNCREDEREA. Un lucru extrem de valoros pentru care simt o responsabilitate extrem de puternică. De dragul acestui loc pe care-l numim cu toții, acasă, Bistrița-Năsăud și din respect pentru voi, NU am vrut să arăt doar că se poate, ci că SE POATE ȘI MAI MULT! Împreună cu primarii județului, am reușit să arătăm că dezvoltarea nu are limite! Iar la finalul fiecărei curse, începe următoarea! Așadar, anunț oficial reînscrierea mea pentru o nouă candidatură pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Mulțumesc pentru nenumăratele mesaje pe care le-am primit și am fost rugat să continui activitatea Consiliului Județean și proiectele de dezvoltare ale județului.
Știu ce avem de făcut! În plus, am avut și am alături o echipă de profesioniști.
PROFESIONIȘTI! Acesta este principalul motiv pentru care l-am avut alături de mine pe domnul Gabriel Lazany, un om și un profesionist desăvârșit! Performanța nu este întâmplătoare!
Modernizarea Spitalului nu a fost un noroc, ci are în spate o structură solidă de dezvoltare. E matematică îmbinată cu drag de oameni și mâini bune!
Suflet, dedicare, nenumărate ore de gânduri și… COLABORARE!
O echipă, un tandemul în care ne vom prezenta alegătorilor în data de 9 iunie.
Gabriel Lazany – candidat la funcția de primar al Municipiului Bistrița,
Emil Radu Moldovan- candidat la funcția de Președinte al CJBN!
Ne prezentăm în aceste alegeri cu un profesionist care știe administrație și care nu prea se joacă cu vorbele, dar știe exact ce are de făcut. Este un om al faptelor fără discuție.
Împreună vom fi o echipă completă.
În Bistrița se poate mult mai mult, dacă orașul va ajunge pe mâini bune!
GABRIEL LAZANY: Vă mulțumesc tuturor că ați făcut efortul să fiți prezenți la lansarea candidaților echipei PSD la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și la Primăria Municipiului Bistrița. Am ales să mă implic alături de echipa PSD, convins fiind de Radu Moldovan! Am spus și vreau să subliniez Radu Moldovan, pentru că el ca om m-a convins. Cu el voi face echipă și vom rezolva probleme ale orașului care stagnează de ani buni. Din această colaborare s-a născut și sloganul campaniei pe care îl vom rosti de azi înainte – BISTRIȚA: PE MÂINI BUNE.
Sunt bistrițean, aici m-am născut, aici am învățat până la facultate. Iar ca adult mi-am legat aproape întreaga carieră de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, unde muncesc de 24 de ani.
Prin multă muncă și seriozitate am reușit să transformăm un spital județean cu probleme, într-unul dintre cele mai moderne și performante din țara noastră.
Nu am făcut asta singur, l-am avut alături de mine pe Radu Moldovan și bineînțeles echipa de profesioniști pe care am creat-o în jurul meu. Ei sunt cei care m-au sprijinit tot timpul. Nu am făcut politică până acum, nu sunt un om al vorbelor goale, sunt un om al faptelor. Vreau să transfer experiența mea managerială pe care am acumulat-o de-a lungul anilor la spital către primărie. Întreaga carieră m-am ghidat după un motto pe care îl puteți vedea pe prima pagină a planurilor mele de management, și îl veți găsi și pe programul de management local de la Primărie. Și anume: Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil drumul acela nu duce nicăieri. Deci știu și îmi asum pe ce drum pornesc.
Așa cum sistemul de sănătate este centrat pe pacient, îmi doresc o primărie centrată pe cetățean și nevoile lui. Pe lângă Sănătate, de care m-am ocupat ani de zile, mai sunt câteva domenii pe care le consider prioritare pentru bistrițeni. Nu vreau să vorbesc acum despre întregul program de management local, dar o să-l fac public în scurt timp după ce voi discuta și cu bistrițenii.
Însă vreau să subliniez astăzi 4 direcții clare:
Cred că nu există bistrițean care să nu sufere din cauza aglomerației din zona de centru a orașului și nu numai. Această problemă trebuie rezolvată. Am soluțiile potrivite. Vom regândi traficul general, vom introduce sensuri unice pe arterele sufocate, recâștigând astfel o parte din locurile de parcare care urmează a fi desfințate, vom realiza parcări eficiente, aproape de cetățeni și de nevoile lor.
Pentru a degreva o parte din trafic, vom investi în transport public școlar și vom oferi facilități educaționale în afara centrului municipiului.
Străzile neasfaltate din Bistrița sunt un motiv de rușine pentru noi, suntem exemplul de AȘA NU la nivel național. Acest lucru nu va mai exista, pentru că nu suntem o comunitate săracă, dar astăzi, din păcate, nu știm să cheltuim și să prioritizăm corect fondurile pe care le avem. Vom moderniza într-o primă etapă străzile cu situația cadastrală clară și mă voi implica personal în clarificarea situației cadastrale pentru celelalte străzi, urmând a fi modernizate într-o etapă ulterioară.
Bistrița este un oraș total neprietenos cu persoanele cu dizabilități sau nevoi speciale. Este imoral ca în secolul XXI, o persoană cu dizabilități care are nevoie de o audiență la primarul său, să nu aibă acces la acesta. În administrația mea, nu voi tolera așa ceva.
Ca și la spital, mă voi concentra pe atragerea de resurse financiare din surse multiple, fie că vorbim de fonduri europene, de fonduri guvernamentale sau de altele. Nu am realizat modernizarea Spitalului Clinic Județean cu bani aduși de acasă, dar am studiat tot ce a însemnat program european sau național care ne putea ajuta, am bătut la multe uși, am prezentat proiecte peste proiecte, metri cubi de documente și într-un final am reușit. Asta intenționez să fac și la Primărie.
În Bistrița avem o mare deficiență legată de spații verzi, de parcuri și facilități de sport de masă.
Și aici am în minte un proiect îndrăzneț: vom transforma parcul mare și stadionul Gloria, într-un parc al generațiilor, cu utilitate pentru toate categoriile de vârstă, urmând a fi cel mai mare parc din Transilvania.
Și pentru că vorbim despre modernizarea acestei zone a orașului, vreau să îmi iau angajamentul ferm că vom pregăti în parteneriat cu CJ un stadion nou, un stadion care să ofere baza și toate premisele necesare ca echipa de fotbal Gloria să devină fanion al bistrițenilor alături de echipa de handbal. Am vorbit deja cu domnul Radu Moldovan ca, împreună, să dăm un nou restart și fotbalului, așa cum s-a făcut și cu handbalul.
Serviciile oferite de primărie către bistrițeni trebuie să fie adaptate și orientate către cetățean, indiferent că vorbim de urbanism, impozite și taxe, evidența populației etc. În calitatea mea de manager și om, nu pot să accept ideea preconcepută că angajații primăriei nu sunt profesioniști. Calitățile unui angajat trebuie scoase și puse în valoare de cel care conduce instituția respectivă.
Trebuie regândite și reorganizate serviciile pe care le oferă primăria comunității de business. De exemplu, cunosc nevoia și înțeleg costurile generate de fiecare zi de întârziere în eliberarea unei autorizații de construire sau certificat de urbanism.
Vreau să vorbesc și despre sănătate la final. Așa cum am spus, candidatura mea la Primărie nu înseamnă că nu voi continua munca bună depusă până acum la Spital.
Din contră, o să fie și mai bună pentru că spitalul se va putea baza pe o instituție în plus – Primăria, care până acum nu a dorit să se implice. Pot fi realizate proiecte în parteneriat cu Spitalul cum ar fi de exemplu crearea unui centru de recuperare post-traumatic. Și aș putea vorbi de sănătate mai mult, dar nu acum.
Împreună cu Radu Moldovan pe 9 iunie vom aduce Bistrița pe mâini bune. La final, îi îndemn pe toți bistrițenii să aleagă binele pentru orașul nostru.