Un bărbat care ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordin de protecție a fost reținut de polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.
”În urma cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție și amenințare, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 38 de ani din Telciu. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în dimineața de 7 martie, bărbatul, împotrivă căruia instanța a emis ordin de protecție pentru 6 luni, s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metri față de soția lui și ar fi amenințat-o”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Bărbatul se află în prezent în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 8 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea arestării preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița în cadrul dosarului penal întocmit.