Prezentă astăzi la Radio Balada în cadrul emisiunii ”După amiaza în direct”, deputatul PNL, Diana Morar a vorbit și despre ”Alianța Dreapta Unită”, structură politică formată în județul Bistrița-Năsăud doar din USR și PMP, Forța Dreptei, partidul lui Ludovic Orban fiind inexistent. Diana Morar a apreciat că, ADU (Alianța Dreapta Unită) nu reprezintă sub nicio formă dreapta în județul Bistrița-Năsăud: ” Nu putem vorbi de USR ca de un partid de dreapta. Ei nu au avut vreo treabă cu dreapta, ei sunt în zona stângii marxiste. Cât despre PMP, nu a fost niciodată în partea dreaptă a eșicherului politic, nedefiniți doctrinar”.
În aceeași ordine de idei, Diana Morar a întrebat, retoric, dacă, cu adevărat PMP a ieșit de la guvernarea locală: ” Mi se pare că nu e decât un joc politic ieftin ceea ce face Ionuț Simionca pentru a convinge electoratul că e de dreapta. A denunțat pactul cu PSD, teatral, dar, nu știu de vreo demisie din funcțiile executive sau din consiliile de administrație. Păi, dacă zicem că intrăm în opoziție, păi hai să o facem correct, nu pe bani publici cu salarii și alte oportunități. Din ceea ce știu, d-l Keșcheș Simionca tot vicepreședinte este, adică tot în Executiv”, a atacat Diana Morar.
Reamintim faptul că: Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, secretarul general al PMP, Ionuț Simionca a denunțat pactul PSD-PMP de la nivelul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud