Până în acest moment, în județul Bistrița-Năsăud au fost distribuite un număr de peste 12 mii de tichete sociale educaționale. Beneficiază de aceste măsuri de sprijin educațional: copiii din învățământul de stat preșcolar care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familie defavorizate, conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, mai beneficiază elevii din ciclul primar și gimnazial înscriși în unități de învățământ de stat, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.
Related Posts
Add A Comment