La finalul săptămânii trecute, mai mulți șoferi care s-au urcat la volanul unor mașini după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise s-au ales cu dosare penale, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Unul dintre șoferii aflați sub influența alcoolului a fost depistat în timp ce conducea o mașină prin Posmuș.
”La data de 10 februarie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Județean 173, prin comuna Șieu. În jurul orei 00:50, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin localitatea Posmuș. La volan a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din Coasta. În urma testării șoferului cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta fost ulterior condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată în buletinul de presă al Poliției.
Un alt șofer sub influența alcoolului a fost depistat prin Feldru.
”La data de 11 februarie, în jurul orei 02:20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, în cadrul activităților de patrulare au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, prin Feldru. La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani din Șanț. În urma testării cu aparatul din dotare a rezultat valoarea de 0,62 mg/l alcool in aerul expirat. Șoferul a fost condus ulterior testării la spital unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, mai precizează IPJ Bistrița-Năsăud.
De asemenea, un alt șofer a fost depistat în timp ce conducea o mașină deși se afla sub influența substanțelor interzise.
“La data de 10 februarie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin Maieru. La volan a fost identificat un bărbat de 32 de ani din Anieș. Testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest a indicat un rezultat negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Sângeorz-Băi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se mai arată în buletinul Poliției.
Tot în cadrul acțiunilor în trafic, polițiștii au depistat și un bărbat care conducea o mașină deși avea permisul de conducere anulat.
”La data de 12 februarie, în jurul orei 04:20, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul activităților de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Național 17C, prin Salva au oprit în trafic un autoturism. La volan a fost identificat un bărbat de 61 de ani din Salva. În urma verificărilor efectuate de către polițiști cu privire la șofer, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, având dreptul de a conduce anulat. Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, mai menționează polițiștii.