Joc mare al Gloriei Bistrița în această seară pe Teraplast Arena, joc în care, și-a demonstrate și valoarea ca formație europeană. Cu toate acestea, partida a fost una ciudat împărțită dacă analizăm prestațiile celor două combatante, elevele lui Pera jucând aproape perfect în prima repriză până spre final, când, fără vreo explicație anume, poate absența lui Bazaliu, franțuzoaicele recuperează mult și de la 5 goluri distanță, se apropie periculos la 11-9, dar se sună finalul reprizei.
Mitanul doi, cel puțin debutul și ceva mai aproape de jumătate, nu este unul bun pentru Gloria Bistrița, fiind vorba și de mai multe greșeli collective, cee ace duce scorul la 13-14. Din acest moment, începe o luptă grea pentru fiecare minge și golurile vin foarte greu, așa că, niciuna din echipe nu reușește să se distanțeze prea mult. În cele din urmă, după un val de ratări la cele două porți, Gloria Bistrița-FC Nantes se încheie cu 19-19.
Putem cosemna aici prestația de nota 10.00 a portăriței Renata de Aruda.
La fel ca Gloria Bistrița, formația franceză a câștigat primele două meciuri din grupă, împotriva lui Bensheim și Lublin, și este la egalitate de puncte, 4, cu formația ardeleană, cele două echipe fiind separate pe primele locuri de golaveraj. Nantes are 6 goluri în plus față de Bistrița și ocupă locul 1