În perioada 17-18 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim, au acționat pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Astfel, pe Valea Bârgăului, au fost verificate două depozite de material lemnos și 16 transporturi de material lemnos, iar în trafic au fost oprite pentru control 25 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în cuantum de 16.310 lei, dintre care 6 pentru abateri la regimul silvic, conform Legii 171/2010, în valoare de 14.000 lei, și 8 pentru abateri rutiere, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Din totalul sancțiunilor la regimul silvic aplicate, 3 au fost pentru nereguli la depozite și 3 pentru nereguli constatate la transportatori.
De asemenea, ca măsuri complementare, în cadrul acțiunilor desfășurate, a fost confiscată cantitatea de aproape 43 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 14.341 de lei și a fost reținut un permis de conducere. Din totalul materialului lemnos confiscat, aproximativ 10 metri cubi era transportat fără documente legale.