Monica Săsărman către Ioan Turc: Lăsați safari, lăsați Singapore și alte basme și concentrați-vă pe rezolvarea problemelor din Bistrița, măcar în al 11-lea ceas!

O spune Monica Săsărman, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și vicepreședinte al PSD Bistrița-Năsăud, fiind vorba de o postare făcută după conferința de presă susținută de primarul Bistriței, Ioan Turc. Monică Săsărman susține că, primarul Ioan Turc nu a făcut nimic, sau aproape nimic pentru bistrițeni. Mai mult, ea spune că, edilul Bistriței nu își știe nici măcar atribuțiile. În ceea ce privește faptul că, primarul Ioan Turc a susținut în aceeași conferință de presă că, el ar fi construit un spital nou, ” nu peticeam”, Săsărman arată faptul că, nu există nici măcar o cerere de finanțare făcută de primăria Bistrița.

MONICA SĂSĂRMAN : Am urmărit aseară conferința de presă susținută de edilul municipiului Bistrița. Trecând peste amalgamul (talmeș-balmeș) dintre ceea ce se dorea a fi retrospectiva anului 2023 și perspectiva anului 2024 (nimic concret), am desprins ideea că vom avea 250 proiecte (?) , despre care edilul spunea că este greu să citești denumirea acestora . Sperăm să nu fie numărate ca steagurile lui Pristanda din celebra piesă scrisă de Caragiale…

Ne spune că în Bistrița e nevoie de un nou spital, însă nu ne spune ce demersuri, în calitate de edil, a făcut în acest sens . Unde a depus vreo cerere de finanțare și ce impedimente a întâmpinat? Demers zero al primarului în acest scop.

Parafrazându-l pe primarul Turc, ”sediu materiei” arată că primarul are obligația de a lua măsuri pentru a asigura serviciile comunitare de utilități publice de interes local. În afară de a arăta cu degetul înspre alții (pe modelul unuia de la nivel national cu care își gratulează reciproc vorbele, că fapte nu sunt) și de a ridica din umeri, nu ne-a spus nicio măsură concretă pe care a dispus-o astfel încât bistrițenii să ducă o viață mai bună. Ne-a demonstrate astfel că mirajul unui safari i-a ocupat cei trei ani de administrație

Domnule primar, ca să nu mai pierdeți și lunile de mandat care v-au rămas cu îndelungi căutări prin „sediu materiei”, vă indic actul normativ unde aveți enumerate atribuțiile: art. 155 din OUG 57/2019.

Apropo, stenograma unei ședințe de lucru cu operatorul de apă (despre acest document ați fost întrebat de jurnaliști) și un comunicat de presă sunt lucruri total diferite – cu siguranță ați pornit de la premisa că bistrițenii sunt #analfabeți funcțional și oricum nu înțeleg nimic.

Și tot analfabeți funcțional ne credeți când ne spuneți că turnarea mixturii asfaltice peste drum pietruit sau de pământ se încadrează în categoria lucrărilor de reparații și întreținere. În Normativul privind întreţinerea şi repararea drumurilor publice sunt menționate în concret în ce constau lucrările de întreținere a drumurilor pietruite sau de pământ și categoric nu includ și aplicarea unei îmbrăcăminți rutiere din mixturi asfaltice.

Dacă dumneavoastră ne spuneți că puteți face altfel decât prevederile legale, pot și bistrițenii să plătească impozitele fără majorarea de peste 13% pe care le-ați impus-o și fără să îi snacționați în vreun fel? Sau legea poate fi încălcată doar de dumneavoastră?

În loc de concluzie, un sfat: lăsați safari, lăsați Singapore și alte basme și concentrați-vă pe rezolvarea problemelor din Bistrița, măcar în al 11-lea ceas!

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts