Polițiștii și inspectorii RAR, acțiuni de control în trafic. Ce sancțiuni s-au dat

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au derulat, la data de 15 ianuarie, o serie de acțiuni pentru siguranța traficului rutier. Oamenii legii au constatat o serie de nereguli, motiv pentru care au aplicat zeci de sancțiuni.

Astfel, în intervalul orar 11.00-14.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu reprezentanți ai R.A.R. Bistrița-Năsăud, au acționat pe Drumul Național 17 și au oprit pentru verificări mai multe autovehicule, fiind efectuate și testări cu aparatele din dotare. În acest context, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în cuantum de 3.500 de lei, iar pentru neregulile constatate la autovehiculele oprite, au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

De asemenea, tot la data de 15 ianuarie, dar în intervalul 16.00-19.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au acționat în filtre, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud, fiind oprite pentru verificări 20 de autovehicule. Cinci dintre conducători au fost testați cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni în cuantum de 2.695 de lei, 6 dintre acestea fiind abateri rutiere și 7 abateri prevăzute de Legea 61/1991.

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts