Pe copiii ăștia eu i-am cununat. Eram preot în munți, acolo unde, deși mă laud cu toată gura că n-am rădăcini, mi-am îngropat așchii din inimă. Prinsesem o vreme bună istoric, coaptă corect, oameni strașnici, drepți, îmi amintesc privirea ei, beată de fericire, amețită de dragoste, îmi amintesc felul lui țanțoș de a privi lumea, că un fecior care se însoară era atunci o clădire de lume de la fundația ei, care e, desigur, dragostea. Pe vremea aceea, în munți stăpâneau niște oameni curați, că se spălau pe față cu frica de Dumnezeu.
Îmi amintesc că i-am lăsat să joace mult.
La prima cununie pe care am făcut-o în Agrieș, la ora programată, eram în biserică, luminile aprinse, eu îmbrăcat canonic, au intrat mirii, am slujit cununia și după ce s-a terminat îmi zice tatăl mirelui părinte sunteți tânăr, poate n-ați știut, dar tare rău ne-ați tăiat la inimă. Eu, consternat, cum? Păi când am venit la biserică erau ușile larg deschise și luminile aprinse. Am căzut pe jos, în apnee, lovit în moalele capului. Păi la noi, părinte, când ajungem cu alaiul la biserică ușile sunt închise. Luminile sunt stinse. Noi ne prefacem mirați, apoi lăutarii se apucă de cântat și noi de jucat. Și tropotim în curtea bisericii chiuind de fericire că se naște familie nouă în satul nostru. După un timp vine preotul, deschide ușa și începe slujba. Cu cât întârzie mai mult, cu atât mai ales e neamul celui care tropotește în curțile Domnului.
Nu știu dacă s-a mai păstrat obiceiul, că de fiecare dată când m-am întors la Agrieș n-am mai putut vorbi de lacrimi. Dar știu că pe ei i-am lăsat să joace mult, înainte de a aprinde luminile și a da drumul harului peste capetele lor.
Și-am plecat din munți, dus de vânturile pustiurilor, după blestemul și binecuvântarea neamului meu neliniștit. Am auzit că au făcut copii, că le e bine, și deodată știrea că Adina, fata lor de 21 de ani, are cancer.
Citesc pe toate canalele de „o boală grea și nemiloasă”. E cancer. Cancer! Să-i zicem răului pe nume și să-l blestemăm, că în loc să îi găsim leacul bolii ăsteia ne batem în rachete și ne mor copiii zdrobiți de boli.
Adina e la Viena, tratamentul ei costă cam 1000 de euro pe zi. E șansa ei. Poate singura. Părinții ei, pe care i-am cununat cu emoție cândva, sunt la capătul puterilor. Al tuturor puterilor, inclusiv ai celor financiare. Vă rog. Vă implor. Mă pun în genunchi în fața fiecăruia, ajutați-o pe Adina. Știu că nu toți aveți; nici eu nu am deseori. Dar știu că din puțin se face mult, când mulți se unesc în rugăciune și-n faptă bună. Așa s-au clădit pe vremuri casele, cu clacă, veneau de pe văi oamenii cu lopeți și puneam lopată lângă lopată și inimă lângă inimă.
Și care nu aveți, nu puteți, răstigniți în propriile voastre neputințe, îngenuncheați. Că mult poate rugăciunea dreptului, și săracul acesta a strigat și Domnul l-a auzit pe el.
ADINA.
Atașez conturile părinților Adinei, spre ajutor.
Și trei fotografii. Ochii Adinei, un copil. 21 de ani. Un copil. Adina, școlărită, înconjurată de familia ei. Îmi doresc să rămână acolo, în mijlocul lor. Și părinții Adinei, în ziua în care i-am cununat. În ochii lor, beția dragostei întreagă.
Doamne, Te rog. Fă cumva.
Conturile în care se pot depune banii, sunt:
• Sîmboan Grigore Adrian
o Cont EURO: DE95285637490057303500
• Sîmboan Anuța Aurica
o Cont RON: RO78BRDE060SV28669020600
