Obicei atipic, în ajun de Bobotează, în satul Chintelnic, comuna Șieu Măgheruș. După ce preoţii au mers din casă în casă pentru a sfinţi încăperile, pe străzi îşi fac apariţia… hâzii. Sunt copii sau chiar bătrâni în costume cât mai înspăimântătoare. Însă localnicii nu se sperie de ei. Ci mai degrabă îi pofetesc în case pentru a le da prăjituri.
Nu e Halloween, ci Ajunul Bobotezei. În satul Chintelnic, din Bistriţa-Năsăud, tradiţia spune că după plecarea preoţilor, care au venit cu Iordanul, pe la case pot veni să colinde şi copiii sau chiar adulţii îmbrăcaţi în personaje cât mai înfricoşătoare.
Ce spune tradiţia populară
Tradiţia locală spune că hâzii se pot costuma în straie ponosite, ca să pară cât mai bătrâni. În ultima vreme, însă, în special cei mici recurg şi la machiaj. Şi măştile sunt la mare căutare.
”Aşteptăm să vină hâzii şi pe urmă să ne facem şi noi să mergem în sat cum e tradiţia la noi în Chintelnic. Oamenii se machiază şi umblă din casă în casă, mascaţi.”
În ciuda aspectului fioros, hâzii sunt primiţi cu bucurie în case şi răsplătiţi cu prăjituri. Chiar şi preoţii îi îndrăgesc.
Grigore Linul, paroh Parohia Chintelnic: Obiceiul acesta al hâzilor este specific Chintelnicului pentru că se desfăşoară în ajunul Bobotezei. Este un obicei străvechi.
Etnologii cred că obiceiul colindării hâzilor este vechi de 500 de ani.