Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă controalele în cadrul acțiunii PIROTEHNIC 2023-2024 ce se derulează la nivel național. Verificările polițiștilor urmăresc prevenirea, identificarea si combaterea evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale ce reglementează deținerea, comercializarea şi folosirea articolelor pirotehnice, acțiunile de acest fel urmând să continue pe toată perioada sărbătorilor de iarnă.
În urma verificărilor efectuate pe parcursul zilei de joi la mai mulți agenți economici autorizați să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice, polițiștii au constatat nereguli și au aplicat două sancțiuni pentru nerespectarea O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și a Legii 252/2003 privind registrul unic de control, valoarea totală a amenzilor fiind de 5.000 lei. Ca măsuri complementare, a fost dispusă confiscarea cantității de 5 kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1 și P1, precum și a sumei de 139 lei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, iar cercetările vor fi continuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
Totodată, polițiștii au depistat și persoane fizice care dețineau fără drept articole pirotehnice, confiscând peste 1.400 de astfel de produse și întocmind șapte dosare penale pentru comiterea infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice fără drept.
Astfel, la data de 28 decembrie, polițiștii din Beclean au ridicat în vederea confiscării 42 de articole pirotehnice pe care le-ar fi achiziționat online un bărbat de 30 de ani din Alba și care i-ar fi fost livrate prin intermediul unei firme de curierat. Totodată, acesta ar fi folosit o parte din ele. La locuința unor rude ale bărbatului, situată în Beclean, polițiștii au descoperit și ridicat emițătoare de sunet, dar și alte articole pirotehnice din categoria P1, în cauză fiind întocmit și dosar penal pentru comiterea infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice fără drept.
La aceeași dată, de la locuința unui tânăr de 21 de ani din Chiuza, polițiștii din Beclean au indisponibilizat mai multe articole pirotehnice, despre care existau indicii că le-ar fi achiziționat online și care i-ar fi fost livrate la domiciliu prin intermediul unei firme de curierat. Astfel, 200 de articole pirotehnice din categoriile P1, T1 și F1 au fost ridicate și indisponibilizate, în cauză fiind întocmit și dosar penal pentru comiterea infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 lit. a din Legea 126/1995.
Totodată, de la locuința unei femei de 35 de ani din Beclean, polițiștii au mai indisponibilizat 408 articole pirotehnice din categoria P1, despre care aveau indicii că ar fi fost achiziționate online și livrate la domiciliu prin intermediul unei firme de curierat. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au indisponibilizat alte 260 de bucăți de articole pirotehnice din categoria P1 de la locuința unui bărbat de 32 de ani din Sărățel, pe care le-ar fi achiziționat online și care i-ar fi fost livrate la domiciliu prin intermediul unei firme de curierat. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal.
Tot ieri, 28 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au indisponibilizat 275 de articole pirotehnice din categoria P1 de la locuințele unei femei de 42 de ani, respectiv a unui bărbat de 45 de ani, ambii din Agrieș, precum și alte 243 de articole pirotehnice, categoriile F4, F2 și P1, de la locuința unei femei de 38 de ani din Agrieș care ar fi fost achiziționate online.
În toate aceste cazuri au fost întocmite dosare penale conform Legii 126/1995, cu privire la săvârșirea infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept.
Polițiștii atrag atenția că multe dintre obiectele pirotehnice, chiar și cele de mici dimensiuni, pot fi considerate periculoase și pot răni și avertizează că folosirea articolelor pirotehnice de natură artizanală, a celor din categorii de risc ridicat sau neluarea unor măsuri de siguranță atunci când sunt utilizate articolele pirotehnice comercializate în această perioadă poate duce la accidente nedorite.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud reamintește și că este interzisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:
- Între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
- La o distanța mai mica de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
- La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
- La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
- Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
- La o distanță mai mică de 500 m de păduri.