Incendiu puternic la LIVEZILE: A ars acoperișul unei case de locuit

În urmă cu puțin timp, pompierii militari bistrițeni au stins un incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Livezile.
Prima intervenție a fost asigurată de SVSU Livezile când focul se manifesta la acoperișul unei case de locuit (P+1E), pe o suprafață de aproximativ 150 m pătrați, cu pericol de propagare la etajul casei de locuit, la anexele aflate în apropierea focarului cât și la casa de locuit învecinată. La scurt timp au ajuns și forțele Detașamentului de Pompieri Bistrița care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului cu două autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție la înălțime, precum și autospeciala de stingere a pompierilor voluntari. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele în care se manifesta în momentul sosirii forțelor la locul intervenției, fiind afectat doar jumătate din acoperișul casei de locuit, până la locul unde erau montate panouri solare, acestea nefiind afectate vizibil de incendiu.
Incendiul s-a propagat de la o afumătoare alipită casei.
Două persoane au suferit atacuri de panică, iar a treia (bărbat) a suferit arsuri superficiale la nivelul membrelor superioare (palme). Toate cele trei persoane au fost asistate de paramedicii SMURD, la locul solicitării, dar au refuzat transport la spital.

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts