Liderii USR, PMP şi Forţa Dreptei au ajuns la un acord de principiu pentru lista care va reprezenta Polul dreptei la alegerile europarlamentare

Liderii USR, PMP şi Forţa Dreptei au ajuns la un acord de principiu pentru lista care va reprezenta Polul dreptei la alegerile europarlamentare, susţin surse politice pentru News.ro. Dan Barna va deschide lista alianţei, fiind urmat de Vlad Voiculescu şi de Eugen Tomac. Violeta Alexandru va reprezenta Forţa Dreptei şi va ocupa locul 6. Polul dreptei îşi propune să obţină la euroalegeri 7 mandate, obiectiv ce presupune un scor de peste 20% la scrutinul din iunie, anunță news.ro.

Fostul lider USR Dan Barna va deschide lista comună la alegerile europarlamentare. Iniţial, Barna era situat pe poziţia secundă, însă retragerea Elenei Lasconi l-a propulsat pe primul loc pentru Bruxelles. Vlad Voiculescu ocupă poziţia secundă şi e sigur de locul eligibil, în ciuda acuzaţiilor din Dosarul vaccinurilor.

Liderul PMP Eugen Tomac va primi locul trei

”Tomac îşi câştigă singur mandatul. PMP e la 3% în sondaje, iar un mandat de europarlamentar înseamnă cam 3%. CU PMP lucrurile sunt clare”, susţin sursele citate.

Pe locul patru va fi europarlamentarul USR Vlad Botoş, iar locul cinci îi va reveni Cristinei Prună, aflată la al doilea mandat în Camera Deputaţilor din partea USR.

Forţa Dreptei va fi reprezentată de fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, care va ocupa locul şase, considerat semi-eligibil.

Polul dreptei trebuie să atingă 18% pentru a trimite şase la europarlamentari la Bruxelles.

”Ideea de unitate va propulsa alianţa la peste 20%, prin urmare vom scoate 7 mandate. Acesta este obiectivul”, susţine unul dintre liderii polului dreptei.

Locul 7 i-ar reveni liderilor senatorilor USR, Radu Mihail.

Lista comună USR-PMP-Forţa Dreptei pentru alegerile europarlamentare:

1. Dan Barna (USR)

2. ⁠Vlad Voiculescu (USR)

3. ⁠Eugen Tomac (PMP)

4. ⁠Vlad Botoş (USR)

5. ⁠Cristina Prună (USR)

6. ⁠Violeta Alexandru (Forţa Dretei)

7. ⁠Radu Mihail (USR)

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts