Cronicuța mea vrea doar să joace șotron, asta fără obișnuitele cuvinte spuse la asemenea ocazii. Vorba criticului de artă Vasile Duda: la fotbal cu toții ne pricepem, la artă, ba! Cumva așa și este iar pentru asta caut, în continuare, a învăța, ca singura constantă în viața mea, doar că, acum e vorba de o expoziție cazată în sala Borgo Prund a Complexului Muzeal Județean: Obiecte subiective. I-am spus lui Eugen că am venit devreme pentru a vedea mai bine. Nu,nu sunt lupul travestit în bunicuță: Ca să te văd mai bine, Scufiță Roșie, doar că, din orice capăt al beciului (n.red.- seamănă cu cel din Palatul Mogoșoaia) urmele copilăriei sunt eterne, sparte în bucățele. Poze, poză cu băiețelul de la cămin, cu rămășițe de creioane trecute prin ascuțitoare, ceară de la curgerea unor lumânări nevăzute dar mereu prezente. Ceara, șopârlele și aripile de păsări negre. Black birds, Hitchcook și pana de păun, mitologică pasăre, pana ce lunecă ușor ca un bisturiu peste pozele în care fețele dispar precum în Insidous, o pedeapsă a necruțătorului timp- You better sleep all day, And run all night, Keep your dirty feelings. Deep inside.
Mai încolo, banul, eternul ochi al drakului, imagini de filme horror, oameni fără fețe: no face, no name, no number. Parcă încastrat în zid, iată, un bolovan, o piatră ce respiră astmatic printr-o mască de gaze, bolovan care mi-a amintit de Nichita: ”Dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnișoară”. E și un craniu, ăsta lipsit de diamante (n.red.- de la Lupșe știu de diamante) , dar așezat, discret, pe lângă niște semințe de bostan. Pe aceeași parte a zidului, la câteva cărămizi distanță, două vechi ”mașini” de tocat carne, acum de tocat flori- power flowers- Riders on the storm, Riders on the storm,
Into this house we’re born, Into this world we’re thrown
Like a dog without a bone
An actor out on loan
Riders on the storm
Ceva mai încolo, nu atât de departe avem și filmulețul, de fapt, o poză în care găsim esența vieții și a morții: nu glonțul te omoară, ci gaura!
Evident, din șotron nu putea lipsi Biblia, una ferfeniță, deschisă la Matei 27 și un fel de mesaj al tovarășului dincolo de mormânt- Pecetluirea mormântului. Mult mai relaxate par bananele, dar veselia nu ține mult că, pe o seceră cu aripi, tot de păsări negre, scrie cu cretă (n.red.- creta este un calcar cu ajutorul căruia s-a făcut școală adevărată și de calitate înainte de apariția tablelor ”intelijente”), deci scrie cu cretă: ECCE HOMMO, despre care am aflat că e cel mai de preț capital. Mai consemnăm, așa se spunea pe vremuri în cronicile care se scriau la meciuri, mai consemnăm arta pe piele, de fapt H arta, H de la Hanibal Lecter: Clariceeeee
Nu, nu pot trage cortina, oricum expoziția o găsiți pe simezele Complexului Muzeal, înainte de-a vă demonstra matematic, vai de mă audee a doua nevastă, mă rog, matematic, cât de ludic e artistul: cuvertura ”Răpirea din serai” într-o interpretare very sexy spre altele și mai și… și, în fond, pentru ce naiba a răpit ăla pe doamna aceia din serai: să-i spună poezii? Fuck like a beast
Finalul turului meu e aproape apoteotic: Maica și Pruncul, tot se apropie Crăciunul, în diferite ipostaze, hm, cam black cu toții, inclusiv îngerașii în prima variantă iar în a doua, varianta pentru albi, lucrurile par intrate în normal, pruncul nu e în ”bumbăcel înfășățe-l” iar Domnul pare să fie un burghez onorabil din secolul luminilor… Paris, Monmartre, Moulin Rouge, Loutrec, femei, multe femei… Madame Bovary, Flaubert, Zola, Les Fleurs du mal, Baudelaire…
Vă las să vedeți și să auziți mai departe înregistrarea de la vernisaj și vă mai îndemn să mergeți să prizați și voi tot ce e pe acolo…
Recent Comments