La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au continuat acțiunile în trafic și au efectuat controale pentru depistarea șoferilor care nu respectă normele rutiere.
Astfel, în perioada 8 – 10 decembrie, polițiștii Serviciului Rutier și cei de la Ordine Publică, au desfășurat activități pe principalele artere din județ.
Totodată, au fost desfășurate activități de informare cu privire la modificările Codului Rutier, respectiv Legea „Anastasia” și implicațiile acesteia.
În ceea ce privește latura de combatere, în acest sfârșit de săptămână, polițiștii de la structurile de Rutieră și Ordine Publică au intensificat controalele în trafic și testările cu aparatele din dotare, pentru depistarea șoferilor care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive și să pună în pericol siguranța traficului rutier.
În cadrul activităților au fost oprite pentru control peste 300 de vehicule și aproape 430 de persoane au fost legitimate. Cu aparatele din dotare au fost testate peste 100 de șoferi. Pentru neregulile constatate la regimul rutier cât și cu privire la alte acte normative, polițiștii au aplicat 156 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 40.470 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus suspendarea a 11 permise de conducere și reținerea a 9 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în intervalul menționat au fost întocmite și dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier.
Depistați de polițiști la volanul unor autoturisme, deși nu dețineau permise de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, aveau permisul suspendat sau anulat
- La data de 11 decembrie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au oprit în trafic, pentru control, un autovehicul care circula pe strada Calea Dejului din Bistrița. La volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani din Ilva Mică, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de Poliția municipiului Bistrița, în cadrul unui dosar penal, întocmit pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
- La data de 8 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au oprit pentru control în trafic, pe Drumul Județean 172C în Ilva Mică, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din Sângeorz-Băi. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că șoferul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi, Compartimentul Rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
- La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au oprit pentru control pe Drumul Județean 172D, prin Ilva Mare, un autoturism condus de un bărbat de 71 de ani din Ilva Mare. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că șoferul are dreptul de a conduce vehicule anulat. Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Dosare penale la regimul rutier, întocmite în urma unor controale în trafic. Trei conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice au fost depistați în cadrul unor acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere.
- În seara de 10 decembrie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului care desfășurau activități de monitorizare și control pe raza de competență au oprit pentru verificări un autovehicul care circula pe Drumul Județean 172G, prin localitatea Cușma. La volan a fost identificat un bărbat de 41 de ani din localitate care se afla sub influența alcoolului. Rezultatul testării etilotest a fost 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice pentru determinarea alcoolemiei. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
- La data de 9 decembrie, în jurul orei 01:20, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Județean 172E, prin Lechința. La volan a fost identificată o femeie de 44 de ani din localitate. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferița a fost condusă la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
- La aceeași dată, în jurul orei 04.20, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, în Bistrița, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani din municipiu. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul indicat fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferului i-au fost recoltate la spital mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiști aceștia au stabilit faptul că șoferul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând documentarea faptelor.
Autoturisme cu nereguli, oprite pentru verificări de polițiști; conducătorii acestora s-au ales cu dosare penale
- La data de 9 decembrie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului aflați în serviciul de patrulare au constatat, în flagrant delict, infracțiunea de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 30 de ani din Livezile care a fost depistat pe un drum comunal din Dorolea, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că numerele de înmatriculare provizorii sunt expirate din luna martie 2022. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
- La data de 9 decembrie, polițiștii din Sângeorz-Băi, Compartimentul Rutier, au oprit în trafic, pe Drumul Național 17D, în localitatea Maieru, un bărbat de 36 de ani, aflat la volanul unui autoturism cu numere de Polonia. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulație din luna octombrie 2022. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În continuare, polițiștii vor acţiona pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică și vor pune accent pe prevenirea accidentelor rutiere, a infracțiunilor stradale, comise cu violență, precum și a furturilor.