Se tot fac și se desfac PR-urile dar și jocurile din jurul unora sau altora în ceea ce privește primăria Bistrița. Prost scenariul cu Gabi Ștefoi și a celor care l-ar vrea cel puțin viceprimar. Hm, nu e bine ceea ce faceți, pentru că:
- Lăsați să treacă iarna și să vedem ce și cum, adică procente, reacții, schimbări de obiective ce vor avea loc mai ales după sondajele de primăvară.
- La AUR zic eu mai trebuie așteptat deoarece se joacă pe mai multe planuri și pe mai multe direcții. De exemplu: Încă nu știm gândurile reale ale lui Negrea, asaltat cu propuneri de la mai multe formațiuni politice. Omu spune că nu a luat o decizie. Mai se gândește până prin ianuarie 2024. Acum lucrează la ditamai mall-ul și care e pe gata. Știm ceva încă: nu a renunțat la ideea candidaturii. Și, la AUR, orice grabă îi strică treaba lui George, așa SOS. E bine de conștientizat : există o singură candidatură 100% sigură, a lui Ioan Turc din partea PNL, în rest știm că nu știm nimic, asta pentru că sunt încă multe necunoscute în ecuația puterii. Sunt niște nume la PSD, dar nu există anunț oficial și, nu va fi, deocamdată. Dar că, vorba unui clasic în viață: să avem puțintică răbdare.
Un prim-vicepreședinte liberal spune că PNL arată ca „un elev mediocru”. „Avem de ales în a bate mingea pe maidan sau să ne punem cu burta pe carte”. Motreanu să ne spună, frate, cu cine bate mingea pe maidan PNL , ce culoare are mingea și cine sunt ”colegii” de ”nemțască”. Cine știe ce e asta să ridice două degete în sus. Uite, prietene, Tișe ar putea să mixeze la meciul PNL-PSD, imnul pedelisto-penelist cu verde-nrourat cu cel al PSD, UDMR, vreun imn pe acolo. Sau, sau, iată ce mi-a venit: să mixeze o trompețică de pe malurile Bahluiului cu Deșteptarea din armată și să o trimită la Cotroceni, deși, deși, în Armată doar sula și fruntașul se scoală, trupa se trezește. Nu e cazul lui Herr Proffesor.
Apropo: Profesorii primesc. Ghici ce?. Creșterea salarială de 40% promisă de Ciolacu e, de fapt, doar de 13%. „Ghinion”, vorba Generalului, doar că el e generalul unei armate moarte. Kadhare știe mai bine ce și cum.