Descoperirea a fost făcută în urma unui control efectuat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase, la o societate comercială din Năsăud, au fost descoperite 190 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, P1 și T1, deși era autorizată să dețină doar maximum 100 de kilograme. De asemenea, în urma controlului efectuat la depozitul aceleiași societății comerciale, situat în orașul Năsăud, au fost descoperite 3.282 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, P1 și T1, fiind autorizată să dețină doar maximum 1.000 de kilograme.
În acest context, articolele pirotehnice au fost ridicate în urma unor controale și verificări, de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Acțiunea polițiștilor de la Biroul de Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase din cadrul IPJ BN a fpcut parte din ”operațiunea” „Pirotehnic 2023/2024”, privind articolelor pirotehnice. La nivel județean, au fost desfășurate verificări la societățile autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice.
Așa cum era de așteptat, a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzută de Legea nr. 126/1995.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzută de Legea nr. 126/1995.
În perioada 14 noiembrie 2023 – 5 ianuarie 2024, la nivel național, vor fi intensificate activitățile de verificare în cadrul acțiunii „PIROTEHNIC”, în scopul prevenirii oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Activităţile, desfășurate sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţi de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2023/2024.