PFG Bistrița a sărbătorit un deceniu de activitate!

Cel mai titrat club de K1 din Bistriţa, Profesional Fight Gym, a împlinit 10 ani de activitate, ocazie cu care a inaugurat noua sală şi a organizat un eveniment la care au participat sportivi, colaboratori şi jurnalişti bistriţeni. Evenimentul s-a desfăşurat la Metropolis, acolo unde s-a deschis şi noua sală PFG.

”Acum 10 ani visam să avem un club prin care să ne facem cunoscuți la nivel național. Acum, putem spune că am reușit chiar mai mult decât atât. Am ajuns la nivelul la care adversarii se tem de noi în orice competiție am concura. Sigur că e mai greu să faci performanță decât acum 10 ani. Toată lumea vrea confort maxim în sală, condiții ideale și nu mai e dispusă la același efort ca în trecut. Dar ținem steagul sus și încercăm să ne perfecționăm permanent”, spune Ionel Burduhos, fondatorul clubului bistrițean care promovează sporturi de contact.

După conferinţa de presă, a fost inaugurat noul complex de antrenament, situat la Hotel Metropolis. care e compus din nouă săli: una de antrenamente, cu suprafaţă specială, saci de box şi ring şi una de fitness şi de forţă – dotată cu aparate şi echipamente moderne. Cele două săli sunt puse la dispoziţia sportivilor de la PFG dar şi pentru publicul larg. IMPORTANT! În luna decembrie, bistriţenii pot folosi gratuit sala de fitness, care e deschisă între orele 6.00 şi 23.00.

Planurile de viitor au fost prezentate de preşedintele clubului, Grigore Turşan, care a vorbit despre noua secţia de fotbal, pentru copii cu vârste între 5 şi 11 ani, fete şi băieţi, care se va deschide la Mărişelu. Gala Mix KOMBAT, organizată în fiecare an şi ”Descoperim campioni la ei acasă” sunt două dintre proiectele derulate de PFG Bistriţa, club care pregăteşte şi un eveniment internaţional de lupte.

PFG Bistrița are, în prezent, aproximativ 140 de sportivi legitimați, de toate vârstele, din județul Bistrița-Năsăud.

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts