România a fost învinsă categoric de Danemarca, scor 23-39, dar nimic nu e pierdut. „Tricolorele” păstrează șanse reale la calificarea în „sferturile” Campionatului Mondial de handbal feminin. Pentru naționala pregătită de Florentin Pera, lecția primită din partea țării-gazdă Danemarca nu este un capăt de lume. România încă își poate îndeplini obiectivul, calificarea în sferturile de finală și, implicit, la Turneul Preolimpic. „Tricolorele” merg în grupa principala cu două puncte și vor da acolo peste Germania, Japonia și Polonia. Iată care este programul României în Grupa Principală III: 7 decembrie, ora 19:00 România – Germania, 9 decembrie, ora 16:30 România – Japonia și în 11 decembrie, ora 19:00 Polonia – România.
Related Posts
Add A Comment