Gong final pentru sezonul fotbalistic 2023 în Liga a III-a, Gloria Bistrița reușind un adevărat tur de forță în ultimele cinci etape, tur încheiat cu o acumulare de 36 de puncte, la șase puncte distanță de principala urmăritoare, ACS Mediaș.
În ultimul joc al lui 2023, Gloria a cîștigat cu 3-2 în fața CS Metalurgistul Cugir. Golurile formației bistrițene au fost marcate de Andrei Banyoi ’51, Vasile Mihai ’57 și autogol CS Metalurgistul Cugir ’66. Partida s-a jucat pe terenul artificial al bazei sportive a Gloriei 2018 din apropierea Teraplast Arena.
ADRIAN FALUB, antrenorul Gloriei Bistrița, a vorbit despre promovare în ultima copnferință de presă a lui 2023: În fotbal, întotdeauna contează ultima impresie. Poţi să strici tot ce ai făcut bun din vară şi până acum. Chiar am muncit mult, am făcut sacrificii, în unele momente ne-am bucurat. Vreau să încheiem acest an cu o victorie, pentru oameni, pentru suporteri, pentru că ar fi un mesaj. În acest an chiar ne dorim să promovăm şi, cred eu, chiar putem să promovăm şi atunci mesajul ar fi ca lumea să aibă încredere în noi şi să vină la stadion, anul viitor, cât mai mulţi.